Share Smart

Candidat angajat, candidat mulțumit

13 octombrie 2017

Recenziile și comentariile clienților sunt în centrul atenției, atunci când comandăm sau cumpărăm un produs ori un serviciu. Știm cu toții, indiferent cât de iscusit îți prezintă comerciantul specificațiile tehnice, parcă tindem să le dăm crezare mai curând utilizatorilor, nu-i așa? Ne uităm la plusuri și minusuri, la câte steluțe a primit și apoi îl comparăm cu alte produse similare. Când ne convingem, apăsăm pe buton și facem tranzacția. În outplacement, nu avem prea des ocazia de a primi recenzii mai elaborate din partea candidaților sau a clienților, însă avem întotdeauna satisfacția să încheiem orice proces de tranziție în carieră cu succes. Iar succes înseamnă, pentru noi, găsirea, printr-un efort comun, a unui loc de muncă potrivit cu așteptările și aspirațiile candidatului. Pe scurt: candidat angajat, candidat mulțumit.

Am descris deja pe site care sunt etapele serviciului de outplacement și ce beneficii aduce. De această dată, avem șansa de a vi-l prezenta din perspectiva unei candidate care și-a făcut timp să ne scrie un mesaj mai lung decât cele pe care le primim de obicei. Așadar, pierdere job, căutare de sprijin specializat, discuții introductive aprofundate, refăcut CV, schimb de informații permanent, trimis CV-uri, feedback de la consultant, îndrumare, analiză, acompaniere, răbdare, speranță, implicare continuă, apoi răspunsuri de la potențiali angajatori (ca de obicei, aproape simultan 🙂 ), recomandare consultanți către aceștia, interviuri bine pregătite împreună, alegere și… angajare! Nouă, parcurgerea acestui drum în parteneriat cu candidații ni se pare crucială pentru atingerea scopului final.

Mulțumim pentru mesaj, L. I., și mult succes la noul loc de muncă!

”Colaborarea mea cu BPI group a început într-un moment de tranziție al carierei mele, când, în urma expirării unui contract de muncă pe perioadă determinată, a apărut necesitatea căutarii unui nou job.

Mărturisesc că, deși am o experiență în câmpul muncii demnă de luat în seamă, nu eram foarte familiarizată cu etapele care ar trebui parcurse. De aceea, ajutorul profesionist oferit de Mirela și Cătălina, cele două consultante foarte drăguțe de la BPI, s-a potrivit ca o mănușă nevoilor mele la momentul respectiv.

După o primă discuție, în care ne-am cunoscut reciproc și în timpul căreia eu am împărtășit experiența anterioară, calificarea și aptitudinile mele, dar și planurile și aspirațiile mele pentru viitor, a urmat munca aceea asiduă, constantă și aproape fără pauză a căutării joburilor.

Fetele au fost neobosite: nu a fost zi în care să nu primesc o listă cu propuneri de joburi, de pe toate site-urile de popularizare a locurilor de muncă disponibile – despre care știam sau nu. În măsura în care aceste joburi corespundeau profilului meu, îmi trimiteam CV-ul pentru a aplica. În același timp, agenția făcea propria recomandare către angajator.

Trebuie să subliniez că aceasta recomandare a avut o însemnătate crucială. Cred că toți cei care m-au invitat la interviu au menționat că avizul BPI, partener de încredere al multor angajatori, a reprezentat o carte de vizită care nu putea fi neglijată în selecția candidaților.

Feedback-urile pentru aplicațiile mele nu au venit imediat. Poate din cauza perioadei de vacanță de vară, sau doar a întâmplării, timp de două luni nu a apărut nicio reacție. Începusem deja să mă îngrijorez, să-mi pun întrebări și să dau semne de îndoială privind viitorul meu. Din fericire, fetele de la BPI erau mereu prezente cu sfaturi și încurajări, astfel că nerăbdarea mea a fost redusă la tăcere de un sentiment de încredere și de siguranță într-o rezolvare pozitivă.

După zeci de CV-uri trimise și câteva interviuri apărute aproape simultan la sfârșitul vacanței, iată-mă în sfârșit, după trei luni de căutări, angajată pe un job exact așa cum mi-am dorit, care sunt sigură că îmi va continua frumos cariera și mă va împlini profesional. Și asta datorită neobositului suport al consultantelor BPI, care nu numai că mi-au îndrumat pașii pe parcursul tranziției, dar le-am simțit ca pe niște prietene.

De aceea, țin să le mulțumesc din suflet pentru tot efortul pe care l-au făcut spre binele meu și pentru susținerea neîntreruptă pe care am primit-o din partea lor.

Consider că succesul meu în această direcție se datorează în mare măsură lor, de aceea recomand călduros tuturor celor care se confruntă cu situații asemănătoare să apeleze cu încredere la serviciile BPI. Vor găsi un partener serios, angajat și responsabil, dar și un prieten de nădejde.”

L. I., Planning & Reporting Manager, companie farmaceutică

Photo by Ian Schneider on Unsplash.