Share Smart

Despre Outplacement

Ai nevoie de un nou început în carieră?

Incertitudinea economică sau orice fel de schimbare influențează companiile și, prin urmare, carierele oricărora dintre noi. România intră, treptat, „în rândul lumii”, în sensul că restructurările, reorganizările, externalizările sau fuziunile se succed cu viteză și aduc cu ele nevoi de schimbare în parcursul personal al fiecăruia.

Tranziția în carieră are loc mai des  sau, poate, uneori mai rar decât ne-am dori. Perioada de așteptare până la identificarea unei noi oportunități se poate scurta, iar experiența în sine poate fi mai ușoară atunci când primești sprijin profesional.

Ce soluție ține pasul cu schimbarea, dar și cu așteptările tale? Serviciul de outplacement al BPI group România asigură o tranziție eficientă, utilă atât pentru companie cât și pentru salariat.

Ce este outplacement-ul? Este serviciul de acompaniere către un nou loc de muncă, achiziționat de o companie sau chiar de un salariat, pentru a amortiza impactul separării de fostul angajator. Serviciul este furnizat pentru o singură persoană sau în sistem colectiv, pentru grupuri mari de persoane.

Sprijinul oferit de BPI group România este adaptat fiecărui nivel ierarhic în parte și include sesiuni de orientare și consultanță în carieră cu un specialist dedicat. Totodată, presupune și căutarea efectivă a unui nou loc de muncă, în acord atât cu profilul de experiență și așteptările tale, cât și cu realitățile pieței muncii.