Nicu și drumul spre un nou job în era digitală
15 iunie 2018

38 de milioane de tineri cu vârste între 18 și 24 de ani trăiesc în Uniunea Europeană și cei mai mulți dintre ei urmează o formă de educație ori training sau/ și sunt angajați. Mai precis, potrivit datelor statistice pentru anul 2017, 40,4% dintre acești tineri sunt incluși în sistemul de învățământ, 27,4% lucrează, iar 17,8% și lucrează, și învață. Asta înseamnă că, anul trecut, 14,3% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani erau rămași „pe afară”, adică nu se regăseau nici pe piața muncii, nici nu participau la o formă de educație, indiferent de ce nivel. În engleză, pentru denumirea acestei categorii se utilizează acronimul NEET (neither in employment nor in education or training), care a câștigat popularitate și la noi grație, mai ales, proiectelor cu finanțare europeană. Vestea (parțial) îmbucurătoare e că proporția acestora e în scădere continuă din anul 2012, când s-a înregistrat un vârf de peste 17% și tinde să revină la valoarea anterioară crizei economice instalate începând cu 2008.
Cei mai mulți tineri NEET se înregistrează în Italia (25,7% din totalul categoriei de vârstă 18-24 de ani), urmată de Cipru (22,7%), Grecia (21,4%), Croația (20,2%), România (19,3%) și Bulgaria (18,6%). Cele mai mici valori sunt cele din Olanda (5,3%), Slovenia (8,0%), Austria (8, 1%), Luxemburg și Suedia (ambele cu 8,2%), Republica Cehă (8,3%), Malta (8,5%), Germania (8,6%) și Danemarca (9,2%). La nivelul Uniunii Europene, totalul acestor tineri se ridică la 5,5 milioane, ceea ce e echivalentul populației Slovaciei și Finlandei la un loc.
În privința țării noastre, e de remarcat că proporția tinerilor NEET a scăzut în ultimii ani, de la aproape 24% la valoarea actuală, de 19,3%. Ne plasăm, totuși, peste media europeană… Să mai punem această cifră în corelație cu criza actuală de forță de muncă, deplânsă atât de amar de angajatori? Am ales la întâmplare o știre pe această temă, dar, după cum știți, sunt sute.
Sursă date: Eurostat
Photo by Anthony Tran on Unsplash

Articole similare:
Abonează-te la newsletter: