Singurătatea căutătorului de job
6 septembrie 2017

Un studiu recent al Băncii Mondiale a făcut vâlvă în presa de ieri, 5 septembrie. Concluzia principală a acestuia e că românii ar fi interesați să se mute oricând în marile orașe ale țării, favorite fiind, desigur, București, Timișoara, Cluj și Brașov – ”orașele-magnet” din punctul de vedere al angajării. Prin urmare, marile companii trebuie să propună politici de relocare clare, aducătoare de beneficii pentru viitorii lor angajați.
”Ziarul Financiar” a publicat într-un articol dedicat acestei teme (de mare actualitate, în contextul crizei acute de forță de muncă!) și opiniile colegei noastre Raluca Pârvu, Business Manager BPI group. Spicuim doar câteva citate:
”Angajatorii trebuie să se adapteze și să aibă politici de relocare clare. Un inginer care se mută de la 500 km distanță trebuie ajutat să își plătească și chiria.”
”Am remarcat că tinerii cu studii superioare din zona Moldovei și din sudul țării se mută mai ușor în centrele urbane mari, în comparație cu locuitorii din Transilvania sau Banat.”
”Deși există deficit de forță de muncă, sunt puține companiile care au înțeles că trebuie să sprijine cu adevărat relocarea. Angajatorii nu fac încă diferențierea între candidații care se relocă și cei care provin din bazinul ocupațional respectiv.”
Sperăm că v-am stârnit curiozitatea. Pentru abonații la opțiunea ZF Corporate, articolul integral este disponibil aici.
Sursă foto: Photo by Stephy Miehle on Unsplash

Articole similare:
Abonează-te la newsletter: