Anglicismele și capacitatea lor de-a îndulci realitatea la job

Începând cu însuși numele domeniului nostru, „HR” sau „Resurse Umane”, după gust, după context și după caz, anglicismele au pus stăpânire, cu entuziasm occidental și fără prea multă rezistență locală, pe limbajul cotidian al mediului de afaceri începând cu anii veseli și liberi ai capitalismului sălbatic de după 1990. Poate că, pe atunci, ultima zvâcnire a francezei a fost deja celebrul „butic”, dar și aici româna și-a dovedit uimitoarea capacitate de a muta în registrul peiorativ multe dintre cuvintele împrumutate – să nu uităm originea termenului „bișniță”, nu-i așa? „Butic” a renăscut, mai nou, în termeni compuși cum ar fi „boutique hotel”, dar oare cine mai asociază această sonoritate cu șandramalele de tablă ondulată (încă nu apăruseră termopanele, da?) care sufocau ieșirile de la metrou? Vrea cineva să se cazeze la un „hotel-butic”?

Nu suntem nici contra, nici pentru folosirea anglicismelor. Preferăm echilibrul, măsura și traducerea, acolo unde e posibilă. Uneori, anglicismele sunt necesare, pentru că limbajul de afaceri din română încă nu a reușit să inventeze termenii cei mai potriviți ca echivalență, mai ales când sunt inovatori. Dar, de cele mai multe ori, e vorba pur și simplu despre lene și despre o păguboasă obișnuință…

Interesant, însă, ni se pare că utilizarea limbii engleze are talentul de a ASCUNDE foarte multe lucruri neplăcute sub preș.

„Job description” sună cool, „fișa postului” sună comunistoid (parol, uneori chiar este formulată comunistoid), dar ambele sunt la fel de lungi și se încheie cu „și alte sarcini stabilite de conducere”, adică orice… Despre „orice” se poate discuta, mai ales dacă înseamnă „sarcini diversificate”și mai puțin „rutină”. Dacă este însă înțeles ca doi specialiști într-unul singur, la promoție, atunci e deja mai puțin atrăgător.

„Target” sună cumva mai accesibil decât „țintă” sau, și mai rău, „obiectiv”, care parcă te constrâng și te presează. Și aici, de la om la om, deși target atins înseamnă bonus, unora le place mai mult să încaseze decât să-și suflece mânecile pentru a ajunge la punctul ochit.

„KPIs” existau și înainte de 1989. Erau indicatorii care-ți permiteau să fii plătit „în acord global”, pe lângă salariul de bază, dacă munceai mai mult. Azi, cel mai mult și mai des auzim despre indicatori că sunt nerealiști, adică fixați exact așa încât să nu ajungi nicicând la raftul de sus, unde e chiseaua cu dulceață.

„Job” sună și el mai bine decât învechitul „slujbă” sau „serviciu”, nu? Deși nu mai e de mult un termen nou, nu încetează să ne mire că încă îl vedem articulat „job-ul” sau în forma de plural „job-uri”, de parcă ar fi un acronim sau ceva…

„Challenge” e benign. „Provocare” e războinic și conflictual, ca în „te provoc să te lupți cu mine.” La interviu, toooți candidații caută challenge-uri, cel puțin la nivel declarativ. Este parte din noua limbă de lemn a recrutării.

„Multitasking”. Cum ar veni, pe românește, „multi-simultane-sarcini”. Toate-n una și un om care să le facă pe toate. Și-n același timp, dacă e posibil. Apropo de asta, cum le prioritizezi? Poate recitești articolul nostru pe subiect, aici.

Nu mai menționăm aici și atributele gen „chief”, „senior”, „lead” adăugate unor funcții doar ca să gâdile orgoliul și să orneze cartea de vizită a deținătorilor… apropo, voi ce astfel de funcții umflate cu pompa ați mai întâlnit în ultima vreme?

Mda, se pare că mulți termeni sună mai prost – a se citi „prea direct” – în română. Alteori, sună stupid de-a dreptul: tocmai am văzut de dimineață, în presă, un articol care vorbea despre „inducția” angajaților. Ne-am dat cu DEX-ul în cap, recunoaștem!

Dar, pe scurt, se pare că angajații companiilor din România încă preferă engleza la job: e politically correct și splendid de neutră când ai nevoie de o plasă de siguranță…

Photo by freestocks.org on Unsplash