Share Smart

Burnout, boreout, brownout, variațiuni pe tema excesului la locul de muncă

27 septembrie 2018

Burnout, boreout, brownout, depression

O afirmăm de la bun început: riscurile psihosociale și stresul la locul de muncă sunt chestiuni extrem de serioase și grave care pun sub semnul întrebării însăși fibra stării de sănătate – mentală și fizică – la locul de muncă și în viață, în general. Conform OSHA (Agenția europeană pentru sănătate și securitate în muncă), aproximativ jumătate din lucrătorii europeni consideră că stresul este un factor uzual la locul de muncă și că reprezintă cauza a aproape jumătate din totalul zilelor de lucru pierdute. În țările în care cultura muncii înseamnă mult, poate chiar prea mult, în ceea ce privește locul în societate și nivelul de „realizare”, sindromul de burnout a făcut deja numeroase victime și continuă s-o facă, mai ales în rândul tinerilor.

În Japonia, campioana Asiei la muncă, performanță și conștiinciozitate, karōshi, așa cum se numește moartea de la/ după prea multă muncă, e o problemă națională. Guvernul încearcă să-i controleze consecințele nefaste, prin strategii care limitează numărul de ore lucrate, inclusiv pe cele suplimentare, prin înființarea de hotline-uri și alte măsuri de urgență. Sperăm să reușească, dar, la ei, competiția și competitivitatea sunt un mod de supraviețuire, cultivat încă din grădiniță. Autodepășirea e un mod de-a fi… Citeam aici, stupefiați, că dependenții de muncă din Coreea de Sud se internează de bunăvoie în „închisori” ca să se simtă… eliberați.

Lăsând la o parte Asia, în spațiul românesc încă se discută foarte puțin despre aceste subiecte. A făcut vâlvă, în anul 2007, cazul tragic al Ralucăi Stroescu, însă, la zece ani de la dispariția ei prematură, instanța de judecată a stabilit că, în realitate, a fost victima unui malpraxis medical, dat fiind că doctorul care a consultat-o nu a observat că ea era la un pas de comă diabetică (decizia nu este definitivă). De atunci, cel puțin în mass-media, dezbaterile s-au stins, dar problematica rămâne de interes pentru domeniul resurselor umane. Totuși, legislația românească nu a făcut pași concreți în stabilirea nuanțelor și legăturilor necesare dintre stres și locul de muncă. Am rămas (și) pe acest subiect la stadiul proiectelor de lege, al dezbaterilor sindicale sau al acțiunilor de prevenție întreprinse voluntar (și încă relativ izolat) de către angajatori. Tot OSHA publică și recomandări de acțiune, de interes pentru cei care vor să facă un pas concret de la măsuri de prevenție sau după ureche către o politică clară și un nivel de conștientizare și adeziune consistent în cadrul organizației.

Lărgind abordarea, puteți citi, de exemplu aici, în respectata revistă „Psychology Today”, o serie de articole despre burnout: cum se manifestă, ce îl provoacă, modalități de identificare timpurie, cum se tratează și cum poate fi redus la nivelul organizațiilor, relația cu nivelul de stres ș.a.m.d.

Opusul (sau fratele mai mic, depinde cum privim lucrurile) sindromului de burnout este cel de boreout. Cum vine asta, te poți întreba? Poți să suferi nu de la prea multă muncă, ci de la prea multă plictiseală la locul de muncă? Da! Și asta conduce la demotivare, la dezinteres, la scăderea productivității și la o stare generală de disconfort psihic. Consecințele pot fi severe. Dar avem voie să punem acest lucru pe tapet? Ce or să spună angajatorii? Cum poți discuta așa ceva, fără să ți se spună că ți s-a urât cu binele și să ți se arate ușa? Welcome to boreout.com! Conceptul a fost lansat de doi elvețieni – Philippe Rothlin și Peter R. Werder – care insistă pe două idei centrale: 1) a te plictisi la muncă nu e același lucru cu lenea (deși așa ar putea părea la prima vedere) și 2) din plictis, salariatul poate dezvolta strategii personale de coping (ceea ce, nu-i așa?, e perfect justificat). Și aici companiile au de lucru, în partea de organizare, comunicare și, mai ales, în adoptarea de principii de management sănătoase și adaptate realității și mediului de lucru respectiv.

Mai nou, s-a mai adăugat un simptom la lista lungă a saturației profesionale, așa-numitul brownout, un termen împrumutat de la… banalul bec, mai precis de la fluctuațiile de tensiune care-l prăjesc puțin câte puțin. De această dată, vorbim mai mult despre pierderea de sens, o formă de epuizare a resurselor care poate afecta motivația oricăruia dintre noi. Dacă te confrunți cu un asemenea moment profesional, evaluările de performanță sunt un moment prielnic de discuție. Iar dacă, în rolul angajatorului, ești pregătit să oferi soluții, diverse practici din zona de well-being (deja populare pe la unele corporații), mindfulness ori de amenajare a timpului de lucru pot fi benefice.

Nu în ultimul rând, specialiștii au căzut de acord că poate exista o „predispoziție” personală la epuizare ocupațională, atunci când:

  • Munca și cariera sunt principalele surse de fericire și de valorizare din viața ta.
  • Ai un tip de personalitate flegmatic și tinzi să le faci pe plac celor din jur.
  • Jobul tău e monoton sau haotic. Stagnarea, timp îndelungat, pe aceeași poziție poate duce și la senzația accentuată de plictiseală.
  • Lucrezi într-o profesie socială, de exemplu ești medic, asistent social, profesionist în HR, și ești în contact cu foarte mulți oameni (și cu problemele lor).
  • Simți că ai foarte puțin control (sau chiar deloc) asupra muncii tale.

Dacă deja vezi negru în fața ochilor când te duci la serviciu, alege degrabă un alt drum profesional. Cariera este, în fond, o alegere personală, nu o pedeapsă! Consilierii noștri de carieră te pot sprijini pe acest drum. Însă, atenție, dacă simți că ai depășit stadiul dezamăgirilor și starea ta generală se înrăutățește, poate fi nevoie chiar de un psiholog specializat în afecțiuni de tipul depresiei sau gestionării stresului.

Cam atât, pentru azi. Sperăm că v-am pus pe gânduri și nu v-am plictisit prea tare, nu? 🙂

 

Photo by Niklas Hamann on Unsplash