Când teama de schimbare devine o profesiune de credință…

O spunem clar, răspicat și din capul locului: vom aborda în cele ce urmează teama de schimbare strict din perspectiva tranziției în carieră, fără pretenția de a oferi aici, pe blog, consiliere psihologică. Știm, pe de altă parte, și că schimbările profesionale au o încărcătură psihologică intrinsecă și intensă, mai ales în ceea ce privește obstacolele pe care le presupun. Când acestea sunt imaginare, noi suntem cei care le construim și e tot datoria noastră să le demontăm. Când sunt reale, palpabile, avem aceeași datorie să le înțelegem și să găsim soluții ca să trecem peste ele.

Mai e ceva: teama de schimbare are și motive obiective, și resorturi iraționale…

Mă ustură, mă doare, dar ce bine-mi pare!

Am întâlnit de curând următoarea situație. Electromecanic, 48 de ani, cu reputație de bun meseriaș, se prezintă la un interviu de angajare la o firmă concurentă cu cea unde lucrează în prezent. La finalul întâlnirii, e întrebat cât câștigă. 2.350 de lei net, răspunde. DAR adaugă că nu are toate dările trecute în contractul de muncă, nu e sigur că poate obține o adeverință ca să meargă la doctor în caz de nevoie, lucrează prea des peste program, în hala de producție sunt ZERO GRADE iarna (da, ați citit bine) și se întâmplă destul de frecvent să primească salariul cu întârziere, chiar și de 20 de zile. Angajatorul îi răspunde că îi oferă, pentru început, aceeași sumă netă, DAR cu absolut toate formele în regulă, contribuții sociale achitate conform legii, condiții decente de muncă, ore suplimentare plătite. „Poți să-i întrebi pe oamenii din hală.” Urma ca peste trei luni să rediscute remunerația. Candidatul a promis că va răspunde la ofertă a doua zi. Nu a făcut-o și, de atunci, nu a mai răspuns nici la telefon.

Explicații posibile? Ca efect al experiențelor negative, candidatul nostru a început să creadă că orice angajator vrea să-l tragă pe sfoară, să-l exploateze și să „facă bani pe spinarea lui”. În al doilea rând, avem o remarcă generală: angajații tind să accepte o schimbare de job numai și numai dacă vine la pachet cu un plus de bani, fie și de 50-100 de lei. Sigur, banii sunt importanți într-o măsură covârșitoare, dar nu contează și în ce condiții îi primești, în ce condiții muncești, ce drepturi ai, câte zile de concediu, ce siguranță ai că nu te vei trezi la pensie că ai lucrat degeaba? Nu vorbim aici doar despre ce se va întâmpla peste 20 de ani, ci și despre ce se întâmplă azi.

Degeaba… Măcar pe actualul patron îl cunoaște și îl detestă vârtos și familiar de ani de zile. De ce să îl schimbe cu altul? Ceea ce ne duce la a doua situație.

Rău cu rău, dar mai rău fără rău

Efectiv, facem alergie la această zicală și n-o acceptăm nici măcar în glumă. Cu rău ESTE rău, fără rău e MAI BINE, punct. Însă mulți oameni gândesc așa când vine vorba despre o tranziție în carieră. Aici, teama de schimbare ia forma fricii de necunoscut, chiar și când cunoscutul e neplăcut sau de-a dreptul toxic. Se creează și la locul de muncă, precum în căsniciile eșuate, o rutină a răului, din care e, într-adevăr, dificil să ieși. Să nu uităm, totuși, că la job lucrurile sunt mult mai simple și divorțul, mai lesne de obținut: nu ai nici copii, nici pensie alimentară de plătit, nici atașament personal prea insistent, nici presiunea familiei ca să rămâi sau să pleci. De precizat că, uneori, presiunea familiei contează și în carieră – de exemplu, dacă ai un partener fără venituri sau cu venituri mici… Fă o listă cu lucrurile care te fac nefericit și, dacă-ți iese prea lungă, pleacă urgent, orice-ar fi. Iar dacă te țin pe loc doar banii, nu crezi că ai obosit sau ai făcut alegeri greșite? S-ar putea să nu realizezi încă, dar o schimbare se impune, chiar ca necesitate pentru sănătatea ta mintală.

Teama de schimbare ca efect al nesiguranței

Tinerețea e vârsta lui „pot orice și pot de mâine!”. Nesiguranța începe să se instaleze mai târziu în carieră, când îți dai seama că știi multe, dar NU știi și mai multe, mai ales în timpurile pe care le trăim, când lucrurile se schimbă cu viteza mesajelor de pe WhatsApp. Ezitările de acest fel vin odată cu vârsta și, din nefericire, realitatea pieței muncii nu îi încurajează și nici nu-i sprijină pe cei trecuți de 45 de ani să se încumete la noi provocări profesionale. Dimpotrivă, pare a le spune să stea la locul lor, deși, din punctul nostru de vedere, exact aceste persoane sunt comoara ascunsă a României.

Iar când nu ești sigur ce vrei, dialogul te ajută!

Un consilier de carieră, precum colegii noștri, va căuta să afle ce contează mai mult pentru tine: de exemplu, stabilitatea financiară a familiei, un mediu de lucru prietenos și adaptat personalității tale sau un venit mai generos. Toți suntem o combinație a acestor factori, în proporții diferite de la o persoană la alta. Cum nu există job perfect, nu există nici o rețetă de schimbare pe care să ți-o propunem. Stabilește-ți prioritățile și un plan de atac concret. Într-o țară ca România, cu decalaje de dezvoltare economică zdrobitoare, inclusiv locul în care te afli îți poate întreține nesiguranța. Chiar și așa, de cele mai multe ori, oportunități există, însă e posibil să nu le întrevezi de unul singur. În final, încrederea în forțele tale, în calitățile personale și profesionale, capacitatea de adaptare și, nu în ultimul rând, sprijinul moral al familiei, vor face diferența.

Și nu uita: stă în puterea ta să faci un pas în față! Pasul poate fi prudent ori îndrăzneț, dar te va ajuta cu siguranță să găsești noi resurse de energie, să dai la spate dezamăgirile și să debutezi la un nou job. Haide, fă-o! Teama de schimbare s-ar putea să fie propriul tău inamic!

Photo by Ross Findon on Unsplash