Ce am învățat de la teleșcoală… și se aplică și la telemuncă?

Trei luni de teleșcoală au fost, pe rând, speranță și dezamăgire, pro și contra ecrane, atât pentru copii, cât și pentru părinți, cu siguranță și pentru profesori.

Pentru că luni începe școala – verde, galbenă sau roșie uneori – și pentru că subiectul creează ample și pasionate dezbateri, am căutat și am găsit câteva aspecte comune între teleșcoală și propria noastră experiență de telemuncă generalizată.

Primele săptămâni de izolare au fost edificatoare. Ecranele și aplicațiile nu compensează prezența fizică, nu aduc nici căldură și fac foarte dificilă empatia dintre vorbitor și public. Sunt mijloace utilitare, disponibile, și e bine că e așa, dar solicită suplimentar nu doar ochii, ci și creierul.

Tele-… rimează cu izolare și afectează relațiile interumane

Școlarii de vârstă mijlocie au găsit rapid modalități de a înșela vigilența profesorului. Sigur, și salariații au inventat stratageme ca să pregătească și supa în timpul unei ședințe plictisitoare. A fost suficient să afle cum se taie sunetul și/sau camera și astfel unii au ales deliberat să instaleze o barieră suplimentară între ei și echipă.

Mai mult, printre salariați, unii au dezvoltat o subită fobie a propriei imagini, refuzând să mai pornească și camera în comunicări. Nu puține companii au stabilit momente de comunicare informală, la cafea sau sub orice alt pretext, în care își asumă fiecare coafura sumară, hainele de casă, lipsa machiajului etc. Ce mai înseamnă business casual în aceste vremuri de distanțare socială? Chiar și la interviurile de recrutare, foarte mulți candidați s-au relaxat și se prezintă cu o imagine informală, aproape colegială, care uneori deservește capacitatea lor de persuasiune. Sunt totuși bine-cunoscute puterea imaginii personale, rolul atracției în captivarea interlocutorului, nu ca unic argument, ci în complementaritate cu dialogul creat.

Ochii care nu se văd se uită. Distanța, lipsa contactului vizual zilnic diluează relațiile colegiale și necesită strategii de compensare. (Pre)adolescenții au înțeles asta foarte repede și s-au refugiat în acele jocuri electronice care permit comunicarea și jocul în echipă. Mai mult decât jocul în sine, interacțiunea a fost cheia înțelegerii noii lor dependențe de gaming în această perioadă. Și părinții par să fi înțeles acest aspect și să se fi resemnat cu nou creatul mecanism de coping. Cum ați compensat la serviciu?

Solitudinea nu aduce nimic bun și multe studii se interesează de starea psihologică a telesalariaților. Sunt studii externe, nu am văzut încă date concrete despre salariatul român. De exemplu, 30% dintre telesalariații francezi consideră că starea lor mentală s-a deteriorat în carantină. Presupunând că același sindrom ne-a atins și pe noi, cum se poate reechilibra combinația de factori care au produs căderea (izolare, incertitudine, amestecul privat-profesional)?

Tele-… îngreunează comunicarea și înțelegerea mesajului

Paradoxal, deși tehnologia facilitează comunicarea instantanee și compensează distanța, ecranele în exces îngreunează înțelegerea mesajului. Desigur, în e-learning, trainerii au găsit metode să capteze atenția publicului: conținutul e și înregistrat, îi poți da replay, textul e transcris și îl poți reciti oricând, au apărut zeci de aplicații simpatice și captivante prin facilitățile oferite… dar… Cum faci să rămâi concentrat pe conținut atunci când profesorul/ trainerul/ șeful e doar o pătrățică pe un ecran și comunicarea e directă, live?

În realitatea pandemiei, comunitatea de părinți resimte major deficiențele de comunicare și incertitudinile care ne înconjoară până în ultimul moment. Și le respinge cu forță. Rareori, școlile publice sau private ori autoritățile centrale sau locale au putut/ știut/ reușit să comunice mesaje clare către elevi și familii. Distanțarea a fost nu doar fizică și socială, ci și emoțională.

La serviciu, de la o companie la alta, practicile au fost diferite. Marile corporații aveau deja planuri de comunicare și acțiune bine puse la punct din vreme ori s-au adaptat din mers, cu sprijinul comunicatorilor și al experților din echipă. Claritatea mesajului transmis, pentru măsuri pe termen scurt, a fost cheia re/stabilirii încrederii salariaților în capacitatea companiei de a gestiona riscul sanitar și criza economică. Și partea cu criza economică și impactul asupra afacerii abia acum începe. Pentru companiile mici și mijlocii, efortul de comunicare a fost doar parțial reușit.

Tele-… schimbă raportul de forțe și necesită adaptarea stilului managerial

Trei luni de școală la distanță au afectat rolul profesorului ca autoritate în clasă. Lipsa cunoștințelor tehnologice i-a știrbit imaginea în fața copiilor. Lipsa mijloacelor tehnice l-a împiedicat adeseori să-și facă eficient treaba, a deteriorat modalitățile de evaluare cunoscute. Feedback-ul a lipsit de foarte multe ori și temele în exces n-au acoperit dimensiunea problemei. Uneori, părinții au putut sau au vrut să ocupe spațiul rămas liber, alteori copiii s-au îndepărtat (poate în mod durabil) de școală și de sensul ei. Vom vedea de acum înainte cum se vor derula lucrurile.

Șase luni de lucru la distanță (și încă mai multe în perspectivă) impun adaptarea metodelor manageriale. Cum se mai desfășoară evaluarea performanței, inclusiv a asiduității, cum se mai exercită orice formă de control managerial și de verificare a modului de lucru? Cum mai influențează managerul motivația și implicarea salariaților aflați la distanță și confruntați cu noul haos al îmbinării vieții profesionale și personale? Cum se realizează integrarea colegilor nou-veniți în echipe? Zeci de întrebări și tot atâtea implicații, atât timp cât marea-întoarcere-la-birou nu este încă de actualitate decât acolo unde situația o impune strict. Anecdotic sau nu, am observat cu toții cum a apărut brusc un nivel de toleranță (aproape implicit) față de ședințele la care apar în peisaj și copiii, livratorii, bormașina vecinului și lătratul câinelui.

La bază, teleșcoala și telemunca au fost create ca mijloace de îmbunătățire a calității vieții și a accesului la alte categorii de persoane, aflate în altă țară sau pe alt continent sau pur și simplu interesate de o activitate desfășurată de acasă din diverse motive. La serviciu, ceea ce era considerat un beneficiu, la care mulți aspirau și puțini aveau acces, ar putea deveni o practică la scară largă, cu avantaje și inconveniente ce încă de acum stabilesc o nouă paradigmă a muncii. Și așa cum școala hibridă se instalează, la fel și munca hibridă își face apariția.

Scoate o foaie de hârtie și definește salariatul-hibrid! Așa ar putea fi primul extemporal al lunii septembrie.

Photo by Magnet.me on Unsplash