Ce-ți (mai) trebuie ca să fii un bun manager?

Recrutare, evaluare, consiliere de carieră, outplacement… vine un moment în viața unui candidat (sau consultant) când îți pui întrebarea din titlul articolului. Din punct de vedere tehnic, mulți candidați excelează. Managerial, însă, situația nu este mereu la fel de roz. Adeseori, competențele manageriale devin prioritatea absolută a angajatorului, mai ales când expertiza tehnică se află deja în cadrul echipei, dar în absența unui bun lider, progresul și schimbarea se lasă așteptate…

Lansăm azi o nouă serie de articole, care să ilustreze COMPETENȚELE ce pot diferenția un candidat BUN (în media populației de referință – cum se spune în psihometrie) de un candidat EXCELENT. Ne-am inspirat, desigur, și din conceptul lui Jim Collins despre „Good to Great” (tradus tern în limba română ca „Excelența în afaceri”). Collins include printre principalii factori diferențiatori și LIDERII – ambițiosi, dedicați companiei (nu doar scopului personal) și căutând permanent surse de progres.

Așa că ne-am oprit asupra unui pachet de abilități care înglobează ingeniozitate, inventivitate, caracter descurcăreț și repede găsitor de soluții, nu de piedici, care în limba engleză se numește simplu: „resourcefulness”. Apropo, ce păcat că limba română managerială nu este încă atât de sofisticată și ne obligă să ne raportăm constant la termeni din engleză… Asta poate și unde majoritatea conceptelor sunt recent împrumutate din literatura lor de specialitate, nu? 🙂

Dar ce înseamnă să ai resurse?

O fi însemnând să ceri (și să obții) resurse de la management? Ori, poate, cum ne sfătuiește Tony Robbins: „Succesul nu ține de volumul resurselor tale, ci de cât de ingenios folosești ceea ce ai.” Deci, să faci cu ce ai la îndemână. Mulți antreprenori se diferențiază astfel de corporații, unde există indubitabil mai multe mijloace. Poate de-aici vine și replica șefilor de pretutindeni, „e mai ușor să ceri, să zici că n-ai, că nu se poate, decât să propui”. 🙂

Sau poate vorbim despre găsirea de soluții, chiar dincolo de regulile și procedurile companiei, că – nu-i așa? – românii-sunt-descurcăreți?

Nici gând. Cadrul structurat rămâne indispensabil. De altfel, în procesul de evaluare, candidații sunt relativ polarizați între cei obișnuiți cu/ dependenți de structura corporatistă și cei care caută/ pot obține rezultate în medii antreprenoriale. Ca atare, noi căutăm cu interes manageri dispuși să se implice personal, să găsească soluții, să realizeze lucruri, fără a se limita la modul în care erau făcute tradițional în companie. Dar ca să reușească asta, au nevoie de o vedere de ansamblu asupra afacerii, a oricărei afaceri, precum și de un set solid de instrumente și reflexe manageriale care să valideze ideile inițiale.

Identificarea de noi resurse și schimbarea sunt o necesitate permanentă, inclusiv în perioadele faste. Șansele de transformare, creativitatea sunt azi în mâinile nivelurilor de management intermediare, cărora li se cere din ce în ce mai mult să iasă din zona de confort ca să găsească noi soluții pentru clienți, să facă față cu brio unui mediu competitiv în care regulile jocului se schimbă într-un ritm accelerat. Contribuția de tip intraprenorial și performanța personală și a echipei sunt strict legate între ele și, toate la un loc, benefice pentru organizație. Ethan Mollick, profesor la Wharton School of Business, folosea ca exemplu industria de gaming și observa că managerii intermediari au un impact dublu asupra creșterii veniturilor, prin comparație cu nivelul de top management și chiar cu mult-apreciații designeri. Aviz amatorilor de poziții de middle management!

Cum cultivăm această atitudine?

Programe de Learning & Development sunt destule și bogate în multe organizații. Nu în toate, încă. Ele promovează colaborarea pentru obținerea unui bun rezultat în echipă; favorizează cunoașterea, în sens larg, a celor mai bune practici dintr-o industrie; mai nou, încurajează digitalizarea, deschiderea către universuri noi de cunoaștere, care includ musai ceva tehnologie, big data, inteligențe din ce în ce mai artificiale…

Ce nu ne pot învăța vine din școală, din sistemul educațional de origine. Se numește spirit critic (constructiv) și este esențial, nu pentru a identifica erori în ce fac ceilalți, ci pentru a repune în discuție continuu (dar într-o manieră pozitivă) perspectivele consensuale, birocratice, călduț-confortabile.

So, BE THE CHANGE!

Photo by Imani Clovis on Unsplash