Singurătatea căutătorului de job
25 octombrie 2018

Să ne înțelegem de la bun început, experiența căutării unui job seamănă cu însămânțatul de primăvară. Trebuie să plantezi 15-20 de CV-uri ca să iasă un interviu – dacă vizezi o poziție managerială. Pentru juniori, ceva mai puține, dat fiind că cerințele sunt mai reduse – cel puțin la nivel declarativ. Bine, mai depinde și ce precipitații de candidați se înregistrează pe metrul pătrat pe piața muncii și ce fel de „sămânță” ești. Din 5-6 procese de selecție, poate, poate, iese o ofertă concretă de job, cu felul întâi, felul doi și tot tacâmul, inclusiv beneficiile de rigoare. Prin urmare, căutarea unui job e o cursă de anduranță. Ai nevoie de voință, răbdare și timp.
Păi, bine, vă veți spune, cum se împacă ideile de anduranță, voință, răbdare și timp, din perspectiva candidatului, cu ceea ce citim în mass-media despre perspectiva angajatorilor: „deficit masiv de forță de muncă”, „angajatorii nu mai știu de unde să recruteze oameni și caută până în Nepal”, „economia României riscă să se înece, în lipsa specialiștilor”, „soluția angajărilor sunt pensionarii” ș.a.m.d.?
Parțial, s-ar putea să aveți dreptate. Calculele dau cu virgulă de ambele părți și numeroși angajatori continuă se ceară, de pildă, un nivel de vorbitor nativ de germană ca să înregistrezi facturi într-un centru de servicii, plus engleza la nivel mediu, că doar se subînțelege că știm toți deja ce înseamnă „business plan”, „leadership” și „LOL”. Too much, too soon, apoi se miră că nu găsesc oameni. À propos, parlez-vous français?
Pe de altă parte, s-a instalat și printre candidați un soi de confort al procesului de recrutare: de la autosuficiența unui „pot să vând orice”, la „nu-i nimic, mai sunt și alți angajatori la coadă!”. Cum s-a întors roata în privința cererii și a ofertei, față de acum 10 ani… Totuși, ca în viața personală, respingerea, atunci când apare, e cam greu de digerat și adesea, rămâne subiectivă:e greu de înțeles că pur și simplu nu există chimie ori compatibilitate cu persoana din fața ta.
În carieră, deși la fel de frustrantă, respingerea e măcar ceva mai obiectivă. Lăsând la o parte competențele tehnice solicitate în mod obligatoriu (fără de care discuția nici nu poate continua) sau vârsta (din păcate, adesea invocată sau resimțită ca o piedică), sunt și motive bine întemeiate pentru care te poți confrunta cu refuzuri:
- Nu te-ai pregătit suficient pentru interviu. Nu știi exact cu cine stai de vorbă și ce vrea de la tine. Nu știi nici ce vrei de la viitorul job, ci doar de ce ai plecat/ vrei să pleci de la anteriorul. Crezi că e o repetare a ultimului tău interviu și, indiferent de interlocutor, spui aceleași lucruri. Te-ai dus la întâlnire ca să te afli în treabă… (Și asta nu se întâmplă atât de rar pe cât ați putea crede!) Prin urmare, nici nu explici ce te-ar motiva să alegi acest job, și nu altele. Cum răspunzi sincer la astfel de provocări?
- Ai o atitudine negativă, condescendentă ori defensivă la întrebările pe care le consideri incomode. Te lansezi în comentarii virulente despre fostul angajator ori vorbești de sus cu interlocutorul.
- Răspunzi la întrebări clare și concrete folosind clișee. Problema e că nu prea le mai înghite nimeni, chiar dacă sunt traduse din engleză. Mulți angajatori preferă autenticitatea replicilor și, surpriză, știu următoarele: că nimeni nu pleacă de la un loc de muncă de… prea mult bine, că oamenii vor mai mult – financiar, profesional, ca valori umane, că angajații buni sunt greu de găsit, iar oamenii de calitate, și mai și. Dacă „servești” strict ceea ce crezi că angajatorii sau recrutorii vor să audă, s-ar putea să ai de pierdut. A trecut vremea dialogurilor de lemn, în care era musai ca părțile să spună câteva cuvinte cheie și gata, băteau palma.
- Fii obiectiv/ă, în primul rând, față de tine și de prestația ta la interviul de angajare. Dacă nu te-ai prezentat convingător, nu da vina pe interlocutor. Există și momente când starea de spirit, ceasul rău sau pisica neagră îți joacă feste. În loc de-un mesaj plin de reproșuri, mai bine lași ușa deschisă și-i mulțumești interlocutorului pentru oportunitatea de discuție. Asta se întâmplă mai rar, te asigurăm că vei fi remarcat.
- Ai așteptări financiare disproporționate în raport cu cerințele postului ori cu bugetul angajatorului. Când vine vorba de bani, discuția se poate încheia repede și prost. Faptul că ești solicitat/ă, chemat/ă la interviuri destul de des nu justifică neapărat creșterea prețului, pe principiul „cine dă mai mult”. Iar dacă aduci banii în discuție înainte chiar de a afla detalii despre post, verdictul angajatorului/ recrutorului e ușor de anticipat.
Și, nu în ultimul rând, s-o spunem direct:
- Mai sunt și cazuri în care, la drept vorbind, e vina recrutorilor… Nu degeaba se plâng candidații atât de des despre lipsa feedback-ului, demersul superficial ori cerințele imposibile ale unora. Dar să nu generalizăm. Adevărului îi stă bine acolo unde se găsește de obicei, adică la mijloc.
De fapt, ceea ce complică sute de cărți, manuale și prelegeri, de atâta timp, e surprinzător de simplu: e nevoie de omul potrivit, la locul potrivit. Când e vorba de om, ai frâiele în mână să corectezi ce e de corectat. Când e vorba de loc, potrivirea înseamnă atmosferă, mulțumire, armonie, așteptări și liniște noaptea când pui capul pe pe pernă. Dar asta afli, cel mai adesea, abia după ce treci de o sumedenie de interviuri, teste și studii de caz. Anduranță și voință, spuneam?

Articole similare:
Abonează-te la newsletter: