Desenează-mi un birou! În ce spațiu vom trăi și vom munci și cum îl vom folosi?

Te rog… desenează-mi o oaie! spunea Micul Prinț al lui Saint-Exupéry și ne dădea o frumoasă lecție despre reprezentări și proiecții în viitor. Am ilustrat acest articol cu planul unui birou construit din Lego. Este rezultatul unui workshop organizat într-unul dintre proiectele noastre, în care ne-am jucat serios cu angajații unei mari corporații, ca să ne imaginăm cum va arăta noul lor birou. Unii gândeau deja distanța socială, i-am considera poate adevărați trendsetteri 😊. Viața de după coronacriză pare să se deseneze în contururi diferite decât normalul cunoscut, unde normalitatea se traduce prin „anterior crizei”. Ironic e faptul că, cel puțin din perspectiva pieței muncii, în ianuarie, mulți angajați din România își detestau jobul și nu mai știau ce să facă să-l schimbe mai repede. Și reușeau, pentru că ei făceau legea. Acum, nu mai găsesc suficiente idei și soluții ca să și-l păstreze. Alții negociau cât mai multe zile în care să lucreze de acasă și acum nu mai știu cum să plece de acasă mai repede, spre… spre… birou! Doar că ce să vezi… birourile nu sunt pregătite să ne primească, iar acest lucru e inedit.

Regulile sanitare, stabilite de autorități și/sau recomandate de diverse organizații, impun regândirea spațiilor de birouri, a fabricilor, a liniilor de producție, astfel încât nimeni să nu se îmbolnăvească. Unii au reușit, cel puțin pentru moment, alții nu. Încă nu știm ce a făcut diferența între ei, deși putem anticipa răspunsul: conformarea nu ține doar de separațiile dintre birouri ori posturi de lucru, ci și de respectarea gesturilor barieră, de comportamentul fiecăruia.

Noul normal al spațiilor de birouri nu este doar o chestiune sanitară, ci și o miză financiară. Lobby-ul din afacerile închirierilor de spații de lucru ne îndeamnă să credem că cei mai buni angajatori vor mări spațiul închiriat, astfel încât să mențină distanța minimă dintre angajați. Aha, deci ar trebui să credem că, în plină criză economică, firmele se vor extinde și piața imobiliară va prospera. Tindem să credem totuși că proprietarii și chiriașii vor intra într-un dans al renegocierilor, deloc plăcut, cu obiectivul scăderii chiriilor sau a prețului pe metru pătrat, ori poate cointeresarea proprietarilor în investiția în panouri de plexiglas ori alte separatoare de spațiu.

Nu-i chiar așa de mult timp de când evocam și noi rolul birourilor în atragerea de noi talente și în proiectele cele mai vizibile de employer branding. Noile reguli, dacă sunt și respectate, presupun mărirea distanței între salariați ori instalarea a tot felul de separații de plexiglas între birouri. Dacă-i plexi, noile birouri estetice din oraș, open space-urile reamenajate împreună cu multe spații comunitare par că nu-și mai găsesc locul. Totul trebuie și urmează să fie reinventat: spațiile comune, programul de muncă, activitățile de echipă și ședințele, ventilarea spațiului, chiar și principiile de management ori regulile de politețe. Adio, maniere? Oare vom da uitării și expresia atât de dragă multor manageri, „muncim cot la cot”? Greu să mai vorbești de design deocamdată.

Și pentru că nimeni nu va reinventa peste noapte mii de metri pătrați de birouri, culoare, mobilier, pastile colorate, separații la cantină etc., oaia din desenul nostru este chiar TELEMUNCA. Din beneficiu super-valorizat s-a transformat brusc în noul mod de lucru. Marile companii bucureștene au adus la birou maximum 10% din salariați, și încă pe bază de voluntariat, și anticipează ca circa 30 la sută să revină până la final de an, acolo unde munca la distanță este posibilă.

Dar ce să vezi? Dacă 30, 50 sau chiar 70 la sută dintre noi, cei din birouri, vom lucra de acasă, avem un impact considerabil și asupra modului de locuire. Vom avea nevoie (avem deja) și de spațiu suplimentar acasă pentru a asigura un dram de confidențialitate, de calm și de concentrare asupra activității profesionale. De unde, dacă pur și simplu nu e? Definiția echilibrului dintre muncă și viața personală trebuie și ea regândită. Până acum trei luni, toată lumea își dorea echilibrul profesional – privat: de la ora X la ora Y, job, de la Y încolo, familie sau prieteni. Însă acum granițele se confundă: vorbești pe Zoom cu echipa și copilul vrea să mănânce ori să facă plastilină; termini ședința și scoți câinele la plimbare; te sună șeful? Of, tocmai vine curierul cu noul stoc de măști și mănuși ori cu legumele direct de la producător… Nici nu ne gândeam pe atunci câtă dreptate avea colega noastră, Nicoleta, când descria munca de acasă ca pe o suricată. Acum înțelegem pe deplin, cu toții.

Dar dacă vom fi niște frumoase flori de seră, solitare, care lucrează de acasă, din noul nostru mediu de lucru, cât va mai dura oare până când noi, candidați în viitoare procese de recrutare, va trebui să povestim (să ne justificăm) despre condițiile de lucru de acasă de care dispunem?

Voi știți cum ne vom continua viața, totuși? Pentru că abia așteptăm s-o facem.