Eșecul, această chestiune foarte personală

Intri într-o librărie și, ajuns la secțiunea de economie și afaceri, dai peste rafturi pline de cărți despre succes: cum să ajungi antreprenor de succes, cum să faci bani doar dintr-o idee, zece sfaturi ale milionarului vizionar X (apropo, ați observat că noua generație de milionari e formată musai din vizionari?), rețete, soluții la îndemâna oricui (ha!), recomandări… Unde e eșecul? te întrebi.

Și te întrebi pe bună dreptate, pentru că eșecul face parte din viața și din cariera noastră la fel de mult – sau de puțin? – ca succesul. Se spune chiar că cine n-a gustat din cupa lui de amar nu mai poate aprecia la adevărata valoare nectarul reușitei. Conform DEX-ului, prietenul nostru de nădejde, eșecul înseamnă „înfrângere, insucces, neizbândă, nereușită într-o acțiune” și ne-a atras atenția prezența „acțiunii”. Într-adevăr, e logic, nu poți să ratezi un gol dacă nu tragi la poartă, dar atunci de ce atâția oameni simt că au ratat ceva pentru că nu au făcut nimic, au rămas într-o situație sau într-un context în care s-au complăcut? Chiar citeam deunăzi un sondaj, din care am aflat că unui număr de 7,5% din angajații chestionați nu le-a plăcut niciodată domeniul în care au lucrat… Ni se pare o realitate tristă și probabil că toți acei respondenți trăiesc eșecul în fiecare dimineață, când se trezesc și se îndreaptă spre serviciu înjurând printre dinți. Au convingerea că au greșit nu în carieră, ci în însăși alegerea acesteia.

Același sondaj arată însă și că 76,4% dintre respondenți sunt nemulţumiţi de locul lor de muncă. Wow! Firește, și din motive pecuniare, dar, evident, nu poate fi vorba doar despre asta. Lipsa aprecierii e una dintre sursele insatisfacției: ce ai făcut bine e de la sine înțeles, indiferent cât efort ai depus, ce ai făcut insuficient, mai puțin bine sau deloc, pentru că nu ai avut timp sau nu ai primit sprijin, se contabilizează la coșul cu bile negre. Angajații care nu se simt apreciați ajung treptat să-și asume din ce în ce mai puțin atât succesul, cât și insuccesul companiei. Dacă lucrurile au ieșit bine, ei se vor simți oricum ca niște rotițe neimportante care doar și-au făcut treaba, dacă nu, vina e oricum în altă parte. Apropo, aici firmele mari sunt, clar, în dezavantaj, pentru că vina va găsi mult mai multe departamente și niveluri de management unde să fie aruncată. 🙂 Așadar, pentru succesul colectiv, meritul va fi al liderilor vizionari, iar pentru insucces, vom căuta atent unul sau mai mulți acari Păun.

Mutându-ne apoi la nivelul micro, cel individual, eșecul e, cum spuneam și în titlu, o chestiune foarte personală. Povestea unei cariere de succes ar trebui să aibă mereu un final fericit. Cui îi plac dramele? Nu, noi preferăm comediile, filmele cu supereroi… Felul în care percepi (de)căderea depinde de cât ești de ambițios, de perfecționist (ceea ce unui coleg i se pare un detaliu ție ți se pare o catastrofă), de expus greșelii, de (in)flexibil, de o mulțime de trăsături care țin de personalitatea fiecăruia. La serviciu, din păcate, depinde și de… poziția ierarhică. Voi nu ați avut niciodată șefi care nu greșesc niciodată și n-ar recunoaște sub nicio formă că au luat o decizie greșită pentru că, nu-i așa?, li se știrbește autoritatea?

Abilitatea indispensabilă – cu care nu toți suntem înzestrați în egală măsură – este reziliența, capacitatea de a-ți reveni, o dată sau de mai multe ori, după încercările dificile. Cum spunea Nelson Mandela, „nu mă judecați după succesele mele, ci după câte ori am căzut și m-am ridicat la loc.” Ce-i drept, într-o cultură în care doar succesul contează și se premiază, în care aparențele sunt importante, a eșua, a te împiedica devine de-a dreptul rușinos, greu de asumat public sau chiar în cercul restrâns al prietenilor și familiei. Atitudinea față de eșec depinde și de cât ești de înțelept și de obiectiv față de tine. După cea mai recentă greșeală (intenționat nu am scris „ultima”, pentru că or să mai fie), ai reușit să faci pasul în spate și să-ți dai seama ce anume s-a întâmplat de s-a ajuns la rezultatul nedorit sau la neizbândă, cum zice DEX-ul? Ce ai învățat? Și, deși pare simplu, te-ai asigurat că nu o s-o mai repeți? Când ai apelat ultima oară la bătrâna analiză SWOT? Nouă ni se pare în continuare utilă, la îndemâna oricui și deloc demodată.

Și încă o observație: în carieră, eșecul se resimte mult diferit și în funcție de vârstă. Pierderea locului de muncă la 25-30 de ani nu ți se pare mare lucru – are balta pește! – dar, după 45-50 de ani, situația se complică. Pe lângă faptul că asumarea e atât de dificilă, intervine poate oboseala ori chiar frica de a o lua de la-nceput. Deși în țările scandinave îmbătrânirea activă e de ceva vreme o realitate, la noi rămâne o poveste…

Așadar, cum îi facem față? Ca să nu ne dezicem de moda lecturilor de tip „ajută-te singur”, iată și un articol excelent pe această temă, publicat în prestigioasa revistă Forbes. Citindu-l, să nu uităm vorbele memorabile ale lui Winston Churchill: „Succesul nu e final, eșecul nu e fatal: curajul de-a continua e cel care contează.”

Photo by Fred Mouniguet on Unsplash