Jurnal de călătorie. A fi parizian e o muncă în sine

City break-ul e la putere: luăm cu asalt orașele europene. Vânăm ofertele de zboruri low-cost pentru un gelato la Roma, o vizită la Valencia, o bere la Amsterdam ori un macaron la Paris. Orice călătorie e prilej pentru „ceva bun” – hoinărit pe străzi, cultură, muzee, expoziții, concerte, atmosferă diferită, gastronomie, în funcție de preferințele personale.

Dar te-ai gândit, cititorule, cum trăiesc locuitorii acelor orașe, cum și unde muncesc?

Azi, ne-am așezat în papucii unui parizian, în sensul larg al termenului, înțelegând prin parizian un locuitor al unei metropole cu 11,8 milioane de oameni, căci Parisul și Regiunea pariziană sunt lucruri total diferite. După toate calculele, capitala este regiunea cea mai inegalitară din toată Franța, unde locuiesc împreună atât oameni cu venituri mari, manageri, antreprenori, funcționari de rang superior, dar și persoane afectate de sărăcie, de precaritatea muncii. Astfel, salariile sunt cu 40% mai mari în Paris decât în restul Franței, iar rata șomajului în Regiunea pariziană (Île de France) este de circa 8,7%, în scădere față de anii precedenți, în ritm accelerat față de restul țării. Cu siguranță, percepția despre muncă a celor două extreme sociale este diferită.

Ca să fie șomaj undeva, trebuie deja să fie de muncă. În Franța, le avem pe amândouă, doar că atunci când au de muncă, lucrătorii se plâng că muncesc. Coluche, umorist.

Rutina marelui oraș se descrie unanim și plastic prin sintagma «Métro-boulot-dodo» (metrou-job-nani) inventată încă din 1968 de un anume Pierre Béarn. Distanța până la job și timpul petrecut acolo rămân constantele vieții pariziene. Costul vieții, poluarea, dimensiunea locuințelor determină corporatistul cu familie să migreze către suburbii sau chiar către alte orașe. Infrastructura de transport sprijină tendința, astfel încât mobilitatea urbană este regula, nu excepția. Locul nu rămâne gol, căci Parisul atrage ca un magnet locuitori din provincie sau din suburbii, aflați în căutarea unui salariu mai mare sau a unei cariere la sediul companiei. Ușor-ușor, Parisul se internaționalizează, iar anii ce vin vor accelera această tendință, drept dovadă interesul crescut al universităților pariziene de elită pentru studenții străini.

Acum, dacă nu familia e prioritatea ta, atunci poți trăi viața de parizian în cu totul alt mod. Atracții și distracții nenumărate te așteaptă după orele de birou, fie că mergi la sală, că bei un pahar de vin roșu cu colegii ori că mergi la un film pe Grands Boulevards. Un carusel urban de luni până vineri, în care n-ai vreme să te plictisești, dar nici să te gândești prea mult la sensul vieții tale.

Viața de birou e ritmată de interminabile ședințe și grupuri de lucru. Parizieni sau nu, francezii adoră ședintele. Veritabile agore corporatiste, ședințele eliberează cuvântul, permit fiecăruia să se exprime în binecunoscutul tur de masă. Șeful punctează la final, dar deciziile se iau/ se comunică ulterior individual. Arta conversației, sooo Frenchie! Discuțiile se prelungesc, ba chiar capătă sens la pauza de prânz. În timp, parizienii au mai scurtat pauza, au eliminat vinul roșu din poveste. Acum lucrează în spații de coworking, se înghesuie cot la cot în mici cantine bio, mănâncă în parcuri, la terasă, dornici să capteze orice rază de soare, până nu vine ploaia de toamnă. Și continuă să discute despre fotbal, vacanțe sau politică, dar sigur nu despre bani. Banii sunt un tabu în continuare, discreția e regula.

Parizienii par grăbiți să-și trăiască viața de după muncă. Planuri de weekend, planuri de seară, reducerea timpului de lucru (35 de ore pe săptămână), pe scurt, își doresc o viață în care să investească în activități de calitate. Orice vineri seară este sinonimă cu evadarea din vârtejul urban, iar parizienii se înghesuie în trafic să iasă din oraș, așa cum și bucureștenii evadează pe DN1, în drum spre munte. Ceea ce, și pe ei, îi enervează cumplit…

Photo by Charles Loyer on Unsplash