Parlez-vous ”dumping social”?

“Ce viitor vă doriți pentru România? Doriți ca, pe termen lung, salariile din România să rămână la o treime față de cele din Franța? Vă doriți ca joburile calificate să se dezvolte insuficient?” Aceasta e întrebarea. De fapt, sunt trei într-una și toate merită o reflecție aprofundată.

Vizita președintelui Macron a lansat în spațiul public românesc un concept puțin dezbătut, ba chiar, dacă ne întrebați, un subiect de care autoritățile, angajatorii, chiar și presa și diverșii analiști par a se feri cu grijă.

În Franța, preocuparea pentru locurile de muncă se află pe prima pagină a agendei oricărui președinte. Și ne referim aici atât la locurile de muncă pierdute, cât și la cele nou create. Nu degeaba președintele se implică activ în comerțul exterior și în promovarea intereselor țării (inclusiv ale companiilor strategice) în străinătate. Tocmai din acest motiv, președintele (funcția, nu persoana) este numit, mai în glumă, mai în serios, reprezentantul de vânzări de lux al Franței (VRP de luxe) și iată că ieri a venit în România cu un subiect dezbătut preponderent în politica internă franceză, și mai puțin în cea externă.

“Regimul lucrătorilor detașați în scopuri de serviciu duce la situații ridicole. Credeți că pot oferi explicații clasei mijlocii franceze privitor la faptul că se închid firme în Franța ca să se mute în Polonia, pentru că e mai ieftin și că, la noi, firme de construcții angajează polonezi pentru că sunt mai ieftini? Acest sistem nu este just.” – spunea Emmanuel Macron nu demult.

Presiunea socială este în mod constant (și tradițional) mare în Franța, șomajul se încăpățânează să se mențină peste 10%, iar autoritățile caută din răsputeri modalități de a-l diminua. Toamna socială franceză va fi dificilă, căci se așteaptă măsuri (puțin populare) de flexibilizare a Codului muncii.

Un aspect arzător – unul dintre multele existente pe agenda publică socială franceză – este și statutul salariaților detașați. Aceștia rămân plătitori de taxe și asigurări sociale în țara de origine, fiind remunerați la nivelul de acolo, chiar dacă lucrează în altă țară. Ca atare, fac concurență ”neloială” forței de muncă autohtone. Un grafic publicat de presa franceză arată că circa 178.000 de astfel de salariați lucrează pe pământ francez.

Totuși, România nu este printre principalii furnizori de forță de muncă detașată, chiar dacă există discuții despre transportatori, constructori, IT-iști și alte categorii, fiind repertoriată mai curând ca furnizoare de muncă la negru sau în condiții precare pentru standardele țării de destinație.

Din păcate însă, așa precare cum sunt adeseori, standardele lor sunt, totuși, mai bune, iar salariile – mult mai mari decât în România. E suficientă o cercetare pe un website de joburi din România ca să găsești astfel de oportunități. Iar atâta vreme cât, în țară, condițiile de muncă și salariile nu vor fi pe măsura muncii efectiv prestate, a productivității și profitului realizat, muncitorii, șoferii, inginerii automotive, asistentele medicale și doctorii, IT-iștii … toți se vor încolona către țările care le vor permite accesul (mai mult sau mai puțin liber) pe piața muncii. Și despre asta a venit să vorbească domnul Macron.

Ne-a vorbit despre dumping social, iar cuvântul dumping este o formă de reproș, voalat și diplomatic exprimat. Dacă e vorba de dumping, e vorba de (rea) intenție – de angajatori care profită de libertățile oferite de legislație. În fond, și România își rezolvă problema șomajului intern inclusiv pe această cale, chiar dacă, în țară, angajatorii se plâng din ce în ce mai vehement de criza forței de muncă.

Sursă foto: BPI group Romania