Prieteniile la birou și o întrebare: pro sau contra lor?

Începem articolul nostru de azi cu o întrebare. Voi mai știți cum îi cheamă, cu nume și prenume, pe vecinii care stau deasupra, dedesubtul, în stânga și în dreapta apartamentului vostru? Pariul nostru e că nu sau nu prea, dacă nu locuiți în același bloc din anii ’80.

Apoi, să plecăm din complexul rezidențial și să ne mutăm în domeniul profesional, unde parcă ți-e teamă să împărtășești cu cineva orice chestiune de natură mai personală (nu ne referim, desigur, la banalități de genul: copil răcit, trafic infernal, urâm la unison primăria și mizeria din oraș, starea vremii, a drumurilor etc.). Bun, nu mai suntem pe vremea părinților noștri, care au lucrat 40 de ani în același loc și colegii își botezau unii altora copiii. Dar chiar și așa, dacă nu ne cunoaștem nici măcar vecinii, de ce ne-am mai împrieteni cu colegii de la birou, cu care suntem mai tot timpul în competiție pentru KPIs și măriri de salariu? Câte prietenii (durabile) se mai leagă azi la serviciu? Vorbim de prietenii, nu de alianțe conjuncturale…

Și această tendință de neimplicare emoțională arată cât de mult s-au schimbat atât piața muncii, cât și semnificația în sine a muncii. Clar, oamenii își schimbă jobul mult mai des în ultimele decenii. Se vorbește de o medie de patru ani, dar uneori, fluctuația de personal e atât de mare încât, poate, angajații ar trebui să poarte ecusoane ca să se recunoască între ei. Într-adevăr, cum să te mai împrietenești cu cineva când abia ce i-ai reținut numele și a plecat?

Apoi, obținerea unui echilibru între viața profesională și cea personală e unul dintre cele mai importante progrese ale societății occidentale. Însă, încercând să atingă acest echilibru, oamenii caută să separe foarte clar și cu o tușă fermă cele două laturi: casa-i casă, jobu-i job. Când pășesc în oricare dintre cele două lumi, lasă la ușă problemele din cealaltă. Acasă sunt copii/ soți/ soții/ celibatari etc., la birou sunt IT-iști, inginere, electricieni etc. Cum? Acum, când tocmai începe sezonul de teambuilding-uri și de training-uri în weekend, vreți să ziceți că aveți un echilibru între muncă și job? Chiar zilele trecute o colegă de breaslă HR-istă ne spunea că se pregătește pentru 3 săptămâni de teambuilding (cu trei echipe diferite) la care trebuie să participe. Ce de timp personal petrecut cu colegii!

Prieteniile dintre șefi și subalterni (ce vetust sună deja aceste cuvinte, în organizațiile orizontale care împing înainte economia!) sunt și mai complicate. Greu de trasat linia, mai ales din partea celor dintâi. Cum îi spui prietenei/ prietenului tău din facultate că nu a făcut ce trebuie și ea/ el să nu se supere pe tine și să-ți răspundă cu reproșuri? Dar asta înseamnă, oare, că cei care ocupă poziții de conducere trebuie să se izoleze de restul angajaților? Din contra, nu, dar până unde e prea mult? Până unde e prea puțin? De aici și ideea menținerii unei „distanțe profesionale”, unde relația este marcată de respect, și nu de prietenie. Nu mai punem la socoteală faptul că să fii cooptat/ă în gașca de populari de la locul de fumat n-o să-ți aducă beneficii, așa cum nu ți-a adus neapărat nici în liceu. Ce-i drept, va fi mai amuzant, vei avea în prime time toate zvonurile, dar sigur te vei izola de alți colegi.

Schimbările generaționale și evoluția mediului de lucru (remote, short-term, bots, externalizări diverse) aduc cu ele și relațiile de muncă pur tranzacționale. Like, Share, trecem la următorul post… O fi bine? Oare conexiunea emoțională nu ar ajuta măcar un pic și eficiența, implicarea și energia comună? Senzația de apartenență este una dintre nevoile noastre fundamentale, iar la birou petrecem cea mai mare parte din timpul nostru activ. Totuși, oamenii pot considera că, împrietenindu-se prea strâns cu o colegă/ un coleg, se vulnerabilizează. Rezistă relația dacă la promovare nu avansează în ierarhie decât unul? Mai degrabă nu, am zice noi, cu atât mai mult cu cât, de regulă, e tare aglomerat pe scara ierarhică…

Subiectul e delicat și e greu să te poziționezi categoric într-unul dintre cele două curente: pro vs. contra prietenii la birou. Noi cunoaștem și prieteni care lucrează împreună de 15 ani și sunt mai uniți și mai apropiați ca niciodată. Cunoaștem și oameni care preferă să traverseze strada când văd un fost coleg. Oare ce-o fi făcut „Chief Happiness Officer”-ul la acea companie, de s-a ajuns la un astfel de nivel de adversitate?

În final, dacă nu-ți dorești sau nu s-a întâmplat să-ți faci prieteni la locul de muncă, există un substitut cel puțin la fel de bun. Să fii autentic, să comunici deschis și să dai dovadă de spirit de echipă. Cu alte cuvinte, să fii un bun coleg. Dacă prietenia nu e obligatorie la job, colegialitatea e necesară.

„Întreabă-te nu ce pot face pentru tine coechipierii tăi, ci ce poți faci tu pentru ei.” (Magic Johnson)

Photo by CoWomen on Unsplash