Singurătatea căutătorului de job
27 octombrie 2022

Se ia o companie franceză de foarte mari dimensiuni. La ea acasă, în Franța. Domeniu: IT&C. O combinație între salariați loiali, cu vechime în companie, și mai tineri ultratech. Are antecedente legate de calitatea vieții la locul de muncă, de presiunea rezultatului; în trecut, disfuncții cu consecințe tragice, îndelung mediatizate. În general, o atmosferă de transformare, digitalizare, cu inițiative inovatoare, pe o piață ultraconcurențială.
În cursul anului 2022, compania a implementat un program în premieră, negociat și cu partenerii sociali, care face parte dintr-un ansamblu de măsuri pentru îmbunătățirea calității vieții angajaților și a echilibrului dintre timpul profesional și cel privat. Primele rezultate vor fi evaluate în curând, după încheierea primului an al programului. Despre ce e vorba?
Dacă ai peste 10 ani vechime în companie, esti eligibil/ă pentru un „concediu de respirație”. Ce-o mai fi și asta?
Compania îți garantează 70% din salariu și locul de muncă la întoarcere, iar tu poți alege să încerci un proiect profesional sau educațional diferit, cu o durată între 3 și 12 luni. Poți face voluntariat într-o asociație, poți urma un curs de formare profesională, poți încerca o afacere pe cont propriu, poți chiar lucra la o altă companie. Nu este un concediu sabatic și nici o încurajare la un concediu lejer pe banii companiei.
Pentru primul an au fost puse la bătaie 250 de locuri, iar compania a prevăzut să extindă la peste 1000 numărul unor astfel de încercări.
De ce ar face un angajator așa ceva?
Noi ne-am gândit la cinci motive bune pentru ca o companie să investească în viitorul profesional al angajaților săi:
- Să le dea un suflu nou salariaților fideli, a căror motivație poate că s-a tocit în timp, iar această realitate a devenit acceptabilă și acceptată în firmă.
- Să insufle progresiv, din interiorul organizației, un spirit inovativ, intraprenorial, dorința de a învăța, reflexul dezvoltării personale.
- Să favorizeze schimbări naturale în companie, încurajându-i pe cei care nu-și mai găsesc locul să-și ia zborul, dar cu o pregătire prealabilă a angajabilității lor.
- Să le dea încredere celor mai tineri, în acord cu brandul de angajator, că se află într-o organizație responsabilă, căreia îi pasă (pe termen lung) de salariații săi.
- Să amelioreze calitatea vieții în companie, să favorizeze echilibrul mental al salariaților, indiferent de locul lor în organigramă.
„Concediul de respirație” nu-i o măsură unanim acceptată, deși a fost negociată în cadrul dialogului social. Unii o laudă pentru caracterul său novator, alții se tem că este o încurajare mascată de a pleca din companie, pentru anumite persoane.
Suntem siguri că și pe meleagurile noastre sunt companii care inovează în gestiunea carierei, cu încredere că pe termen lung, salariații motivați și bine pregătiți profesional vor aduce valoare adăugată.
Cunoașteți astfel de proiecte în companiile voastre sau în altele? Împărtășiți-le cu publicul nostru și haideți să le discutăm împreună!
Photo by Austin Distel on Unsplash

Articole similare:
Abonează-te la newsletter: