Share Smart

Revista presei economice – ce s-a mai întâmplat în ultima săptămână

12 iulie 2017

Revista presei economice

Suntem pe 12 iulie și, în ultima săptămână, economia românească a avut parte de vești și bune, și rele. Spicuim în cele ce urmează câteva dintre știrile care ni s-au părut interesante. Avantajul e că, strânse laolaltă, reușesc să creioneze destul de precis mișcările din economie și industrie:

O mare fabrică de confecții din Vaslui s-ar putea închide dacă salariul minim continuă să crească

Salariul mediu net a ajuns în mai la 2.363 de lei, plus 14% faţă de anul trecut

Decalajul dintre veniturile medii ale românilor din prima și ultima decilă a crescut în 2016 la 1:8,3

Care e nivelul salariilor minime în țările Uniunii Europene

Populația României continuă să scadă și în anul 2016

Deficit mare de lucrători necalificați, potrivit datelor publicate de ANOFM

Harta României: din ce județe provin excedentele sau deficitele comerciale în 2016

Hidroelectrica a fost cea mai profitabilă companie din România în 2016

Dow Chemical vrea să investească în România şi să deschidă o fabrică, dar pune două condiţii

Comenzi în creştere pentru fabricile germane pe fondul estimării de expansiune economică

Rețeaua de magazine Profi cucerește mediul rural

Dräxlmaier caută 120 de oameni pentru fabrica de componente auto din Hunedoara

Aflați ce companii au angajat cei mai mulți oameni anul trecut

Cei mai mari retaileri români, în funcție de cifra de afaceri

Nouă ofertanți pentru pachetul de active ale societății Oltchim

Se pare că impozitul pe cifra de afaceri nu se va introduce. Ultima oră

FMI anticipează o perioadă dificilă pentru Europa emergentă

Photo by Olu Eletu on Unsplash