România, penultima în UE în ceea ce privește munca de acasă

21 iunie 2018

Proporția angajaților cu vârste între 15 și 64 de ani din Uniunea Europeană (UE) care lucrează de obicei de acasă a fost, în anul 2017, de 5% din total. Cel mai mare procent s-a înregistrat în Olanda (13,7%), care, deloc întâmplător, e campioană și în ceea ce privește participarea angajaților la activități de formare profesională, precum și la ponderea angajaților care lucrează cu normă parțială. Da, Olanda a învățat cât de important e echilibrul dintre muncă și viața personală și nu se dezminte să îl promoveze prin tot ce întreprinde în domeniul politicilor ocupaționale! Pe următoarele locuri se plasează Luxemburg (12,7%) și Finlanda (12,3%). Pe ultimele locuri sunt Bulgaria (cu 0,3%) și România (cu 0,4%). Eurostat mai notează și că munca de acasă e ușor mai răspândită în zona euro (5,7% din persoanele angajate), decât în Uniunea Europeană per ansamblu.

Și numărul salariaților care aleg – sau li se permite – să lucreze uneori de acasă a crescut constant de-a lungul anilor, de la 7,7% în 2008 la 9,6% în 2017.

La nivelul UE, așa cum era de așteptat, fruntași la munca de acasă sunt cei care lucrează pe cont propriu (18,1%), față de 2,8% – proporția echivalentă a salariaților, și acest lucru e valabil în toate statele membre.

Împărțirea între sexe a lucrătorilor de la distanță arată astfel: 5,3% – femei și 4,7% – bărbați. Situația stă, însă, invers în țările în care egalitatea de gen nu e doar un nume de departament guvernamental, ci o realitate în piața muncii: în Olanda, 14,7% dintre cei ce lucrează de acasă sunt bărbați (față de 12,6% – femei). Și în Danemarca e la fel: 9,5% bărbați și 7,6% femei.

Notabil e și faptul că frecvența lucrului de acasă crește odată cu vârsta. În grupa de vârstă 15-24 de ani, ponderea celor care lucrează de obicei de acasă e de numai 1,6%, crescând apoi la 4,7% în rândul celor de 25-49 de ani și ajungând la 6,4% la categoria 50-64 de ani. Oare e această opțiune un lux, un drept câștigat odată cu acumularea de experiență profesională, ori o modalitate prin care piețele înțeleg să îi integreze și să-i utilizeze la potențialul maxim pe lucrătorii trecuți de 50 de ani?

La noi, munca de la distanță (telemunca) a fost recent reglementată legal și nu vedem niciun motiv pentru care să nu ia avânt, în afară, poate, de lipsa de încredere reciprocă dintre angajatori și angajați, despre care puteți citi, de exemplu, aici.