Tu ce făceai anul trecut pe vremea asta?

Am făcut un mic sondaj printre colegi, prieteni și cunoștințe, încercând să ilustrăm prin amănunte personale impactul pandemiei care ne-a lovit pe toți ca un tsunami – pe unii, din nefericire, în mod direct, pe alții, indirect. Păi, cât despre noi, de exemplu, în 2019 pe vremea asta, jumătate din birou era plecată în concedii, în Italia sau Spania, pe plaja de la Corbu, în Munții Apuseni, undeva la țară sau chiar în Mexic.

Era ceva normal, nu-i așa? Da, dacă te simțeai bine în compania carierei tale. Poate că era și o răsplată îndelung așteptată. Sau o gură de oxigen. Sau un fel de colac de salvare.

Pe de altă parte, citim acum, mai ales pe rețelele sociale, că de-aia muncesc oamenii un an întreg, ca să plece în concediu două săptămâni, pe banii lor sau pe bonuri de vacanță, dacă au norocul îndeobște moștenit dinastic de a fi plătiți din fonduri publice (ca să nu spunem să fie „bugetari”). Însă frustrarea cu care oamenii privesc zisa recompensă ni se pare, sincer, îngrijorătoare. Încrâncenarea cu care vor să sărbătorească ieșirea din „sclavie”, chiar și pentru scurt timp, denotă o uriașă nemulțumire. Nemulțumirea de a face timp de 11 luni și un pic ceva ce, de fapt, nu îți place. Strângi din dinți, îți faci viața amară, ca să ce? Ca să ai unde să te întorci după pauza de „relaxare”?

Tot anul trecut pe vremea asta, firmele se băteau pe angajați. (În paranteză fie spus, chiar își „suflau” frecvent angajații unele altora cu oferte mai bune. Financiare, că masaj se mai găsește dacă ai un salariu îndestulător.)

În vremea de acum, candidații – foști salariați până mai ieri – scriu pe LinkedIn că sunt #opentowork. Oferte mai sunt pe piață, dar mult mai puține ca anul trecut. Urmează reinventare, reconversie profesională și multă, multă adaptabilitate, din partea angajaților de data asta. Hamacele din birou rămân ale privilegiaților din industria IT. Ceilalți trebuie să aibă răbdare și să bea ceva cafea.

Anul trecut pe vremea asta, tinerii veneau și plecau și companiile efectiv nu mai știau ce să mai facă astfel încât să-i fidelizeze. Acum, tinerii nu prea mai găsesc nici joburi de ospătar pe litoral.

Anul trecut pe vremea asta, oameni din bula managerilor de succes își făceau calcule la ce școală să-și trimită copiii, indiferent de costuri. Acum e o întreagă dezbatere pe internet, dacă își vor trimite copiii la școala offline sau rămân la așa-zisa predare online (asta în caz că cineva le va și oferi această opțiune).

Anul trecut pe vremea asta, „vicioșii” de prin clădirile de birouri mai ieșeau într-o pauză de țigară, de cafea. Mai o bârfă, mai o întrebare, mai o interacțiune. Șefii se enervau că stăteau prea mult în curte sau pe balcon. Acum parcă și nefumătorilor le e dor de un pic de „fum social”, nu? De fumul propriu-zis, cu siguranță nu. 😊

Pe de altă parte, luna trecută am publicat acest articol pe blogul nostru și l-am preluat și pe Facebook. Printre comentariile primite a fost și următorul. Îl preluăm fără prea multe corecturi, tocmai pentru a-și păstra autenticitatea:

„Oamenii de azi sunt slabi din punct de vedere psihic. Nu au trecut printr-un război, ca să știe ce înseamnă a fi azi și mâine ești îngropat sumar într-o groapă undeva în lume. Azi se vrea mult… mult.. fără să FACĂ niște eforturi vitale… și o pandemie îi sperie pe cei inadaptabili la condiții mai dure de viaă. Dar vor învăța că altfel nu vor putea merge mai departe în viață.”

Așadar? Ce ne facem? Și cum continuăm?

Propunem trei direcții de acțiune, vom scrie pe aceste subiecte în următoarea perioadă, dar vă provocăm la reflecție, oglindire și autoevaluare. Toate împreună!

1. Te pui în mișcare și găsești jobul pe care ți-l dorești.
2. Reevaluezi modul în care trăiești și poate-ți faci planuri de schimbare – de comportament, exigențe sau perspective.
3. Te reîntorci către bula familială, cea care chiar contează, mai mult decât partea materială, și-i acorzi prioritatea pe care o merită.

Photo by Renan Brun on Unsplash