Share Smart

16% din lucrătorii din România sunt liber-profesioniști

7 septembrie 2017

În anul 2016, la nivelul Uniunii Europene, 30,6 milioane de persoane cu vârste între 15 și 64 de ani au lucrat ca liber-profesioniști. Acestea reprezintă 14% din forța de muncă activă.

Care sunt principalele lor caracteristici? Două persoane din trei sunt bărbați (67%), mai mult de jumătate (55%) au peste 45 de ani, circa o treime au un nivel de educație terțiar (35%) și 7 din 10 lucrează pe cont propriu, neavând angajați.

Majoritatea liber-profesioniștilor lucrau în următoarele sectoare economice: comerț cu amănuntul și cu ridicata, reparații de autovehicule și motociclete (4,8 milioane de persoane sau 16% din totalul de liber-profesioniști), agricultură, forestier și pescuit (4,4 milioane de persoane, respectiv 14%), construcții (3,9 milioane, 13%), activități profesionale, științifice și tehnice (3,7 milioane, 12%).

Cele mai mari proporții de liber-profesioniști se înregistrează în Grecia (29% din totalul forței de muncă), în Italia (21%) și în Polonia (18%). România se situează puțin deasupra mediei europene, cu 16%. La polul opus, doar 8% din lucrătorii din Danemarca sunt liber-profesioniști. În Germania, Estonia, Luxemburg și Suedia sunt 9%.

În final, o întrebare: de ce credeți că sunt atât de puțini cei care lucrează pe cont propriu în Danemarca, țară care ocupă de ani de zile locul fruntaș în indexul mondial al fericirii? E un paradox sau nu?

 

liber-profesioniști

Proporția de liber-profesioniști în statele membre UE

Sursă informații și grafic: Eurostat

Sursă foto: Photo by rawpixel.com on Unsplash