Share Smart

Bătălia economică pentru litiu și alte metale rare se intensifică

6 octombrie 2020

litiu

Statele Unite ale Americii și Comisia Europeană fac eforturi să limiteze dependența de materiile prime din China. E vorba în special despre litiu, care e indispensabil acumulatorilor pentru maşini şi alte vehicule electrice.

Marile puteri ale lumii se pregătesc de un război geopolitic mondial pentru litiu şi alte metale rare esenţiale industriilor electromobilităţii şi apărării

ASF, amenzi uriașe după nereguli descoperite la tarifele RCA. Acestea trebuie revizuite în termen de 90 de zile

Cutremur la Euroins, compania bulgărească care deţine 33% din piaţa RCA din România. Ce va urma? Conducerea Euroins a fost suspendată săptămâna trecută de către ASF

După zece ani de creșteri ale cifrei de afaceri, companiile își pun acum întrebarea câte vor supraviețui crizei actuale

Cum s-a plasat România în privința șomajului la nivel european, în luna august (raport Eurostat)

Numărul pensiilor de peste 5.000 de lei se dublează după noua majorare. Cresc și mai mult diferențele între veniturile pensionarilor

Cu cât au crescut salariile românilor care lucrează în sectorul privat, în 2020, și la ce se pot aștepta angajații anul viitor

Cum vor lucra românii, în următorul an. Cele mai multe companii optează pentru un sistem de muncă hibrid

Cum reacționează economia după ce Trump a anunțat că are COVID? „Are o boală care ucide. Investitorii îşi reduc riscurile”

Comisia Europeană propune prelungirea Cadrului temporar privind ajutoarele de stat până în iunie 2021

Cum s-au adaptat afacerile la criza provocată de COVID-19. Principalele soluții adoptate de manageri

Calea ferată Brașov-Sighișoara: Ministerul Transporturilor autorizează lucrări de 238 milioane lei pentru desființarea liniei Apața-Cața

Cele mai profitabile companii care au capital majoritar de stat în 2019.

România exportă, în debutul noului an gazier, 6,5% din producția internă în Ungaria. Traderii pariază însă pe inversarea trendului

„Gigantul” BorgWarner preia Delphi Technologies, cel mai mare angajator privat din Iași, prezent și în București, cu un centru IT

Aproape 20.000 de angajați ai Amazon au avut coronavirus, în SUA

Grupul suedez H&M, amendat cu 35 de milioane de euro pentru supravegherea ilegală a angajaţilor

Unde-s doi puterea creşte: Cum ajută asocierea creşterea afacerilor româneşti?

Răzvan Popescu, antreprenor cu o experienţă de peste două decenii, a investit 350.000 de euro într-o clinică de recuperare medicală

BNR dezvăluie adevăratul top al investiţiilor străine în România după originea investitorului real: Olanda nu este de fapt investitorul nr. 1 ci doar o ţară fiscală, americanii au în realitate mai multe investiţii decât apar în statistici, iar Germania şi Austria controlează 26% din ISD

Germanii de la Leoni caută 150 de oameni pentru fabrica de cablaje auto din localitatea Bascov, judeţul Argeş. Leoni este unul dintre cei mai mari angajatori din România

Piața muncii dă în continuare semne de revenire. Peste 1,4 milioane de români au aplicat pentru un job în luna septembrie

Numărul europenilor care fac plăți cash este în continuă scădere. Ce s-a întâmplat în țara UE care a renunțat aproape total la numerar

Criză fără precedent. Fără speranță de revenire, 67% dintre managerii români pregătesc măsuri radicale care vor lovi în angajați

Câți bani mai câștigă în medie un român și pe ce îi cheltuiește. 82% din venituri sunt pentru alimente și impozite (INS)

Experimentul euro digital. Care sunt avantajele și riscurile monedei unice digitale

Bursele cresc pe fondul veștilor privind îmbunătățirea stării de sănătate a președintelui Trump

Photo by Michael Marais on Unsplash