Ce-ți (mai) trebuie ca să fii un bun manager? Despre cooperare și orizonturi comune

Așadar, noua noastră serie de articole v-a stârnit interesul. O continuăm azi cu episodul al doilea, adăugând încă o trăsătură care te face să fii sau să devii un (și mai) bun manager. Multă lume vorbește despre COMPETENȚE, încă și mai multă întoarce pe toate părțile cuvântul magic și polisemantic LEADERSHIP. Acesta din urmă este nelipsit din descrierea joburilor pentru care recrutăm sau evaluăm… dar, așa cum nu tot ce zboară se mănâncă, la fel, nu toți cei care ajung manageri au abilitățile, ideile, resursele pentru a-și susține și dezvolta echipa. Deși susținerea și dezvoltarea echipei sunt o parte esențială a rolului de management, din observațiile noastre de pe parcursul evaluărilor, foarte adesea se confundă dezvoltarea cu creșterea numerică și susținerea cu micro-managementul!

Despre echipă ne dorim să vorbim azi. Mai precis, despre COOPERARE, la sugestia – bine-venită – a uneia dintre cititoarele noastre fidele 🙂 . Încă din start, menționăm că organizațiile moderne dezvoltă permanent ecosistemul pus la dispoziția salariaților, creează oportunități de stimulare a cooperării transversale, de creștere a nivelului de încredere între membrii echipei, respectiv între manageri și echipele lor. Că doar de asta s-au inventat team building-urile și sunt concepute  tot felul de proiecte transversale, conferințe inspiraționale etc. Lucrurile devin însă din ce în ce mai complicate și cooperarea, nesatisfăcătoare, pe măsură ce echipele se ”virtualizează” sau au obiective contradictorii. Se mai adaugă, și merită menționate, diferențele culturale, căci socializarea, ritualurile sociale, încrederea în sine și în ceilalți nu se manifestă la fel la București, la Paris, Bangkok sau Chicago.

Performanța contextuală este o variabilă de care companiile țin seama, în dorința lor de a uniformiza / îmbunătăți / facilita contribuția și valoarea adăugată aduse de salariații globali. Însă, mai presus de toate, COOPERAREA rămâne, aproape paradoxal, o competență individuală și presupune efortul continuu al fiecăruia.

Cine spune cooperare și muncă de echipă, spune stabilirea și obținerea unui rezultat comun. Este vorba de efort și aport personal pentru a asculta opiniile celor din jur și pentru a fi ascultat atunci când ai ceva de propus; efort pentru a găsi sens în ocaziile de socializare planificate de companie; efort pentru a-i înțelege și accepta pe ceilalți. Pe de altă parte, într-o societate din ce în ce mai individualistă și puțin orientată către scopul comun, observăm în jur cât de ușor este să te limitezi la a rezolva lucrurile așa cum îți este ȚIE pe plac; cât de confortabil este să dai bir cu fugiții sau vina pe alții atunci când nu iese treaba; cât de frecvente sunt agendele personale ascunse și jocurile de gleznă diplomatice în anumite cercuri ierarhice. Aproape că au devenit regula de ”non-cooperare” în unele medii organizaționale.

Frâna principală, pe care puțini o iau în considerare, rămâne COMPETITIVITATEA. Spiritul de competiție, combinat cu ambiția, sunt la rândul lor puternic stimulate în organizații și considerate indispensabile pentru ascensiunea pe scara ierarhică.

Surprinzător, experimente sociale demonstrează că cei mai buni performeri în materie de cooperare sunt COPIII, iar cei mai slabi, managerii generali. La 5-6 ani, copiii par să colaboreze spontan, fără planuri și mize personale. La polul opus, managerii pierd timp prețios din realizarea sarcinii cu lupte de putere și planificarea anumitor acțiuni. Chiar ne-am propus să facem testul cu propria noastră echipă și să ne uităm cu atenție la performanța în cooperare a candidaților pentru posturi de top management!

Ca să nu ne vindem sufletul pentru câțiva arginți și să vorbim fără exemple, vă propunem în cele ce urmează câteva idei și sfaturi practice, culese fie din resursele de înțelepciune ale echipei noastre, fie de la echipele pe care le vedem la lucru.

• Ascultă bine, dar bine de tot, înainte de a te contrazice cu orice preț. Fă și o pauză, dacă poți. Dacă ai un punct de vedere opus, explică-l și nu o lua personal dacă ceilalți membri ai echipei nu-l îmbrățișează.
• Nu te supăra când un coleg îți spune că, poate, ai greșit. Și-ți explică și de ce, nota bene… Dacă are argumente, e ok. Caută să remediezi și trage învățăminte.
• Ai încredere în punctele de vedere ale celorlalți – fiecare departament are propria sa perspectivă (adeseori, diferită) asupra firmei unde lucrezi. Caută să armonizezi perspectivele, pentru atingerea rezultatelor comune despre care vorbeam mai devreme.
• Învață să spui da sau nu (cu argumente) – nu te simți îngrădit/ă de ce or să spună șefii sau colegii. Etica profesională și reputația ta rămân mereu o prioritate.
• Întotdeauna fii tu însăți/ însuți – toată lumea va avea de câștigat. Dar nu fi încăpățânat/ă (dacă în acest moment spui ”dar așa sunt eu”, s-ar putea să nu fie OK).
• Nu uita, cooperarea fără flexibilitate nu există. Cedează când simți că nu ai destule argumente și susține-ți ideile când consideri că aduc ceva în plus.
• ATMOSFERA chiar contează, contribuie și tu la ea! Conversație, zâmbete, curiozitate (până la un punct, desigur 🙂 ) și deschidere față de preocupările colegilor… chiar și dacă ești șef. Sau mai ales. Sau chiar și față de șeful tău. Nu-l izola.
• Implică-te în mod activ, autentic și empatic, în ce se petrece la birou.

Mai ai și alte idei? Tu cum creezi punți de cooperare cu colegii tăi?

Photo by Danielle MacInnes on Unsplash.