Share Smart

Costul redus al forței de muncă, avantajul pe cale de dispariție al României

26 aprilie 2018

Costul redus al fortei de munca

Ani de zile, unul dintre avantajele competitive ale României, care o poziționau strategic în alegerile companiilor străine, dar și autohtone, a fost costul redus al forței de muncă. Acest lucru a început să atragă treptat din ce în ce mai mulți investitori industriali, până când unii au început să ne numească Pakistanul Europei. Investițiile au fost o gură de oxigen pentru zonele defavorizate ale țării, unde, în anii de haos de după 1990, s-au pierdut zeci și zeci de mii de locuri de muncă. Pentru oamenii care nu au plecat în străinătate în căutarea unui trai mai bun, plata unui venit mic, dar constant, a fost o soluție de tipul „tot e mai bun decât nimic”.

Reglementarea unui salariu minim pe economie există în majoritatea statelor europene (mai precis, în 23), în timp ce în cinci țări nivelul minim al salarizării se stabilește la nivel sectorial. Din punctul de vedere al cuantumului, România e în acest moment antepenultima în plutonul „nivel scăzut”, fiind urmată de Lituania și Bulgaria. Din punctul de vedere al standardelor de putere de cumpărare, se plasează după Polonia, Ungaria și Slovacia, dar înainte de Republica Cehă.

În toate țările, salariul minim evoluează periodic, crescând, de regulă, cu 2,5%, în raport cu inflația, atât nominal, cât și ca putere de cumpărare. Prin reglementarea abruptă a unui nivel de 1900 de lei, România a ieșit din rând, cu o creștere de peste 50% la ambii indicatori între 1 ianuarie 2017 și 1 ianuarie 2018. Ne aliniem, astfel, celorlalți vecini care încearcă să asigure convergența cu economiile mature din Vest: din 2010 până în 2018, nivelul nominal al salariului minim a crescut cu 217% în România, cu 113% în Bulgaria și cu 88% în Ungaria.

În februarie 2017, circa 40% din salariații din România (în jur de 2,1 milioane) erau plătiți cu salariul minim. Această proporție e cea mai mare din Uniunea Europeană, ceea ce a poziționat ani de zile țara noastră pe primul loc în UE ca sursă de forță de muncă ieftină. E important de precizat în context, că, din cei 2,1 milioane de angajați de mai sus, 1,8 milioane lucrau în sectorul privat. Potrivit Institutului Național de Cercetare în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, numărul angajaților plătiți cu salariul minim s-a triplat din 2011, ca urmare a creșterilor succesive.

După 1 ianuarie 2018, salariul minim reprezintă 45,7% din cel mediu pe economie, un nivel comparabil cu cel din alte țări europene. Convergența e necesară, însă analiștii au temeri că acest ritm exploziv de creștere nu este sustenabil pentru economie și schimbările bruște din ultimii doi ani irită mediul de afaceri și îl pot vulnerabiliza pe termen mediu. Salariul minim reprezintă, desigur, și un instrument necesar de protecție socială, însă în stabilirea lui, deciziile luate de guvern, în consultare cu partenerii sociali (al căror punct de vedere a fost ignorat), trebuie să ia în considerare și aspecte precum productivitatea muncii și potențialul de atragere a investițiilor. Urmeză, în mod clar, o schimbare de paradigmă a poziționării strategice e României pe harta pieței muncii din UE. Care va fi aceasta e, deocamdată, greu de prevăzut…

În acest articol am folosit informații din raportul de cercetare al Eurofound, Industrial relations. Statutory minimum wages 2018. Textul integral al raportului este disponibil în limba engleză aici.

Photo by Michał Parzuchowski on Unsplash