Despre reinventare și reconstrucție

Mai tinerilor noștri cititori, care poate nu știu ce însemna „omul nou” înainte de 1989, le spunem că era, printre altele, cutezător ca pionier, musai membru al PCR ca adult, brav și responsabil etc., și neapărat multilateral dezvoltat. Bref, era omul renascentist, dar cu trăsături care țineau de flexibilitate și adaptabilitate și dorință de reconstrucție, gata să se facă luntre și punte atunci când Partidul (unicul, pe atunci, remember?) i-o cerea.

Ne-a amuzat, de-a lungul anilor, cum concepte doar trâmbițate sau chiar utilizate pe atunci au revenit în actualitate după 1990, dar cu nume noi. Aveam înainte „rotația cadrelor”, ca mai apoi s-o redescoperim în rotația obligatorie a personalului în organizațiile globale, ca nimeni să nu zăbovească prea mult într-un post, cu rutina sau suficiența aferente. Departamentul de personal s-a reinventat sub formă de HR și tot așa.

Sărim trei decenii și ajungem la organizații agile, la disruptive și la reinventare. Multă vreme, poate că au părut cuvinte goale și fără prea multe conotații concrete, întâlnite mai ales în cărțile de business adesea traduse, pe piața din România, cam stângace. Ori poate erau mai degrabă apanajul noii lumi tehnologice, a companiilor născute cu aceste concepte în biberon, crescute ca Făt-Frumos (și) în marile orașe din România.

Dar stați așa!

Acum e pe bune. Situația lumii întregi s-a umplut deodată cu substanță de contrast, cu un material fluid și imposibil de incert, provenit din panică. Cu nevoia, necesitatea, aproape obligația de-a deveni deodată flexibili. Până ieri, era vorbă goală (așa credeau unii, cel puțin) – sau un concept folosit doar de „vizionarii” din lumea afacerilor. Acum treaba e mai mult decât serioasă… Devii flexibil ca octopodele sau îți încetezi activitatea pe termen lung; reînvii eventual din propria cenușă, fără vreun manual de supraviețiuire în vremuri nemaitrăite.

Unii se reinventează pe termen scurt, bravo lor! Dacă produceai confecții, poți să te reorientezi către măști sau combinezoane, cu condiția să găsești țesături. Marii fabricanți auto se aliază ori chiar sunt obligați să producă ventilatoare, pentru efortul de război în care am intrat brusc. Marile companii pharma au prins din zbor urgența sanitară, au pus miliarde la bătaie și azi urmărim cu suflectul la gură diverse încercări terapeutice.

S-au prăbușit deja câteva industrii – turismul și HoReCa cel mai zgomotos și vizibil – dar sunt multe altele care au intrat în declin, ca să folosim un eufemism. Aproape 800.000 de contracte de muncă sunt azi suspendate, peste 150.000 de oameni au fost deja concediați. Și n-au trecut decât 2-3 săptămâni de la începutul crizei pe plan local. Câți antreprenori vor putea relua activitatea în viitorul imediat? Vor mai avea același impact? Poate că nu. Mai e cineva aici care-și închipuie că după ce se termină criza, vom reveni în punctul de plecare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

Și ce ne facem pe termen mediu și lung?

Să începem cu relațiile sociale. Câți oameni vor mai da mâna, la o întâlnire de afaceri? Ne vom mai îmbrățișa colegii sau prietenii pe la petreceri și aniversări? Câți oameni vor mai pune mâna pe o ușă de lift, fără să se dezinfecteze rapid? Cum se vor desfășura interacțiunile interumane, și așa șchiopătânde?

Apoi, relațiile profesionale. Cât de sudate se vor mai simți echipele, chiar și când lucrează sub același acoperiș, dacă nimeni nu se va mai apropia cu încredere de nimeni? Ședințe? Întâlniri de brainstorming? Vor mai exista eternele team building-uri, de care multă lume se declara pe vremuri sătulă? J Sau oamenii vor simți nevoia, după ce le-au boscorodit printre dinți, să le facă din nou?

Nu în ultimul rând, interacțiunile din piața muncii. Până mai alaltăieri, ne văitam toți în cor că nu mai găsim oameni. Azi, o bună parte din companii au oprit orice fel de recrutare. Pentru cele care-și continuă planurile, interviurile s-au mutat în online sau, poate, nu se mai desfășoară de loc – mai ales pentru meseriile de execuție. Aveți idee cum se face o probă de lucru, la distanță? Ce fel de proces de onboarding poți pune la cale pentru un nou salariat pe care l-ai văzut doar pe Skype?

Vorbeam de câțiva ani despre piața muncii ca fiind o piață dominată de angajați. Dar dacă locurile de muncă devin raritate și aproximativ un milion de oameni își vor pierde joburile, jocul se va schimba rapid. Angajatorii vor avea din nou de ales. Iar noi, candidații de mâine, vom învăța din mers să (re)devenim flexibili.

Vom învăța să acceptăm sarcini noi, poate dincolo de fișa postului, să deprindem o nouă meserie, să cumulăm două joburi într-unul singur (sau să avem două joburi), într-un context pe care generația noastră nu l-a mai trăit. Vom învăța inclusiv autonomia, efortul și ieșirea din zona de confort. Sigur, vom continua să fim creativi, să ne facem planuri de viitor, să ne dezvoltăm cariera. Toți sperăm că lumea se va întoarce la normal, dar „normalul” nu va mai arăta la fel ca înainte. Cine e gata nu doar să întindă mâna după colacul de salvare, ci și să inventeze un NOU colac de salvare, o va duce mai bine. Suntem pregătiți? Cine știe?

Photo by Miguel A. Amutio on Unsplash