Înverzirea economiei dorim. Cu cine, cu cine?

Cuvântul „tranziție” le provoacă multora dureri de cap și poate chiar neîncredere, dat fiind că România se află de peste 30 de ani într-o continuă tranziție către un viitor mai bun. De data asta, „mai bun” înseamnă „mai verde”, și nu pentru că ne-a izbit subit conștiința ecologică, bazată pe principii sustenabile, ci pentru că, așa cum se întâmplă de obicei, presiunea europeană ne trage în sus, ne aspiră în acțiuni concrete de combatere a schimbărilor climatice, de producție a energiei din surse regenerabile, de reducere a emisiilor de carbon, de creștere a eficienței energetice, de management corect al deșeurilor și al apei, de îmbunătățire a calității aerului și de conservare a biodiversității. Prea puțini dintre noi cunosc și cred în obiectivele economiei verzi și, ca de obicei, vom adera din mers la înverzirea economiei, arzând etape. Prea puțini politicieni se preocupă în mod credibil de noile politici publice sau iau în serios importanța investițiilor în acest domeniu. Unul dintre partenerii EY spunea de curând că prea puțini dintre liderii companiilor medii şi mari din România par pregătiţi să iasă din rutina „business as usual” şi să integreze aspectele, angajamentele şi obiectivele ESG în strategia generală de afaceri. Pe toate palierele, reactivi am fost, reactivi rămânem; tendințele există, sunt pozitive, acțiunea e timidă.

Pornesc în mod cert unele acțiuni de înverzire și sustenabilitate, dar deocamdată mediul de afaceri nu pare a percepe la modul serios oportunitatea economică și pare să rămână fixat în problema costurilor investiționale implicite atât pentru mediul public, cât și pentru mediul de afaceri.

Ce sunt joburile verzi?

Potrivit Organizației Internaționale a Muncii (OIM), deținătorii acestor locuri de muncă contribuie la:

• Creșterea consumului eficient de energie și materii prime;
• Limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
• Reducerea la minimum a deșeurilor și contaminării;
• Protejarea și refacerea ecosistemelor;
• Adaptarea la schimbările climatice.

Totuși, așa cum nu tot ce-i verde se mănâncă, nici tot ce produce bunuri ori servicii eco nu-i job verde. Dificile definiții, dificile raportări, cu siguranță, încă trebuie să ne calibrăm noțiunile de bază și înțelegerea acestui domeniu. Să agreăm totuși accepțiunea cea mai largă a termenului și să definim astfel toate oportunitățile de angajare sau antreprenoriale care rezultă din orice acțiune de prevenire, limitare, micșorare sau corectare a impactului negativ pe care oamenii îl au asupra mediului. La nivel global, pe lista domeniilor de activitate care ridică pulsul joburilor verzi și creează noi și interesante oportunități de angajare s-ar afla sectorul energetic, agricultura, designul de produs, turismul ori sectorul transporturilor.

N-am fi în întregime corecți dacă n-am menționa și faptul că piața muncii ar putea suferi în timp schimbări semnificative și că mulți lucrători vor fi nevoiți să recurgă la reconversii profesionale. De asemenea, anumite sectoare sau bazine ocupaționale ar putea, fără sprijin guvernamental consistent, fără măsuri active adecvate, să sufere, așa cum, de exemplu, regiunile miniere au suferit la vremea lor.

La vremuri noi, tot noi

Ca de fiecare dată când se reinventează lucrurile, dezvoltarea joburilor și a competențelor pornește de la forțele existente, la fel cum s-a întâmplat și cu ascensiunea domeniului e-commerce acum câțiva ani.

Primul val, prin care unele țări au trecut deja cu destul succes, ține de conservarea resurselor naturale. Este valul cercetătorilor și activiștilor, cei pe care i-am putea numi precursorii. România pare să fi sărit acest val, atât timp cât ne irosim în continuare foarte serios resursele naturale, fauna și flora.

Al doilea val este cel al reglementatorilor, responsabilii publici și privați cu respectarea legislației și cu raportarea progreselor înregistrate. Ne aflăm chiar aici în acest moment și observăm progresiv cum companiile creează joburi legate de sustenabilitate. Se începe adesea cu directorii de activitate, pe măsură ce domeniul sustenabilității iese din zona CSR și devine un sector strategic de sine stătător. Astfel, pe măsură ce legislația devine constrângătoare, companiile încep să definească politici, produse și servicii care să răspundă acestor cerințe și pornesc tăvălugul transformațional.

Conform specialiștilor, cel de-al treilea val, încă departe de meleagurile noastre, este cel care face legătura dintre investiții și echitate socială, pentru dezvoltarea unor comunități responsabile și sănătoase, cu șanse egale de a evolua într-un mediu nepoluat, indiferent de puterea de cumpărare și de rasă.

De unde bate vântul în România?

La o primă analiză, nici exhaustivă și nici științifică, piața muncii din România oferă azi oportunități nișate. Declanșatorul pare să fi fost criza energetică (și nu vreo dorință generoasă de protejare a mediului) și în acest moment se recrutează specialiști (manageri de proiect, ingineri, tehnicieni, comerciali cu fibră tehnică) pentru proiectarea soluțiilor de energie regenerabilă, mai ales solară. Oportunitatea vântului fusese deja ratată odată, cu câțiva ani în urmă, în lipsa unor politici publice clare în materie. O luăm azi de la început pentru că și consumatorii caută soluții potrivite, astfel încât cererea și oferta au o șansă să se întâlnească în viitor.

În continuare, companiile combină domeniile sănătate, siguranță și mediu, unde mediul este pe loc secundar, dar de aici așteptăm o schimbare de abordare pe termen scurt și mediu. De asemenea, tot în urma unor constrângeri legislative, se caută specialiști pentru managementul deșeurilor și ambalajelor. Sub presiunea raportărilor ESG, mediul privat se va interesa progresiv la specialiștii în date și analize cu profil verde. Analiștii de date de azi, mai degrabă căutați la nivel junior, vor deveni managerii de mâine prin acumularea de cunoștințe și perspectiva mai largă pe care o câștigă treptat.

Investițiile publice sunt încă inexistente, invizibile, așa încât orașele, satele, munții și apele României se îngroapă în gunoaie fără ca cineva să se preocupe de schimbare. Multe industrii ne poluează fără să fie deranjate cu adevărat de reglementator; transportul public, curieratul, livratorii de tot soiul poluează major marile orașe. Primăriile încă se mai codesc să măsoare realist indicii de poluare ca nu cumva să piardă voturi. De aceea, progresul așteptat pare să vină tot din partea mediului privat (mai ales companiile multinaționale) și din mediul asociativ, primele domenii care vor căuta și dezvolta competențe noi. Cum pe noi ne ia mereu iarna prin surprindere, nu vor trece doi ani și vom descoperi rapid că ducem lipsă de competențe potrivite, că piața se află la un nivel suboptim și nu am format la timp nici măcar adeziunea la concepte și latura educativă, darămite specialiști.

Photo by Creative Christians on Unsplash