Jurnal de outplacement. Realități care ne privesc

Ne aflăm în orașul X, unul dintre multele orașe ale României în care „dezindustrializarea” face ravagii de 30 de ani. Rămășițele epocii comuniste – combinate, fabrici și uzine – au dispărut rând pe rând, lăsând în urmă carcase gri și ruginite de beton și fier. Au apărut, desigur, mici afaceri, fie din domeniul serviciilor – magazine cu nume exotice de fete, pline de chinezării ieftine, câteva cafenele sau pizzerii, farmacii – , fie, mai rar, chiar și câteva ateliere de producție. Uneori, întâlnești și una, maximum două fabrici de textile ori pielărie. E orașul în care te-ai născut și de care ai fugit, poate, odată cu intrarea la facultate, pentru că nu ai vrut să mai vezi astfel de realități…

Prezentul, cercul vicios al nepăsării

În urbe a mai rămas totuși și câte un angajator serios, parte dintr-un grup internațional. De ani de zile, e singura companie din zonă care plătește salariile la timp și în mod  strictlegal; plătește orele suplimentare corect și oferă condiții de muncă decente. Oamenii stau, nu pleacă de la el, chiar dacă nu e neapărat paradisul pe Pământ. Se muncește mult, în ture, flux continuu. Sunt și ceva noxe. Dar munca e recunoscută.

De câteva săptămâni, zeci de familii din micul oraș au moralul la pământ. Compania a decis să-și închidă fabrica, insuficient de productivă, cu echipamente îmbătrânite, perimate moral, dar cârpite cu curaj de angajați pricepuți. Mai toți au minimum 15 sau 20 de ani vechime și în puțină vreme își pierd locul de muncă. Pe plan local, vestea închiderii nu a tulburat nici politicienii, nici presa județeană. Doar antreprenorii din apropiere se declară (în teorie) interesați să preia câțiva oameni. Urbea își continuă rutina fără să clipească.

În necazul lor, au totuși un dram de noroc. Compania le plătește un număr consistent de salarii compensatorii, ba chiar și servicii de outplacement. În multe situații similare, angajatorii, chiar și cei străini, profită de pasivitatea autorităților, de condiții legale mai mult decât favorabile și închid fabrica ușor, mult mai ușor decât în țările din care provin. Se iluzionează și declară cu aparentă naivitate că e criză pe piața muncii și că salariații își vor găsi repede de lucru. Ori că firma y și firma z s-au interesat de angajați și sigur îi vor prelua. Până când intențiile de fațadă se și concretizează, oamenii vor fi șomeri și se vor descurca cum vor putea.

Cum arată viitorul?

Față-n față cu consilierul de carieră, realitățile locale se conturează progresiv. Lacrimi și frustrare, poate resemnare, dar și o doză mare de neîncredere sunt sentimentele care-i animă pe cei rămași fără job. Sunt buni meseriași, serioși și de încredere. Au fost relativ bine plătiți și tratați cu respect, așa că nivelul lor de exigență a crescut. Cu toții își vor cheltui rapid salariile compensatorii ca să-și ramburseze datoriile pe care poate le-au făcut ca să își ajute copiii cu ceva. Și apoi? Știu sigur, unanim, că nu vor mai găsi un angajator la fel de bun. Cum să fie încrezători când știu ce-i așteaptă?

Afaceriști locali sunt câtă frunză, câtă iarbă. Cu greu îi poți numi antreprenori. Au crescut treptat, dar și-au plătit la negru sau la gri salariații. Nicio oră suplimentară plătită, ore și ore de muncă pe brânci, indiferent de riscuri. Oamenii lucrează la ei pentru că nu au de ales. Cu dezgust și obidă.

Cum a fost posibil ca asemenea firme să prospere fără ca autoritățile să sancționeze abuzul? Închidem ochii și continuăm. NU noi, ci ei!

Unii salariați se vor descurca pe cont propriu. Aproape toți au petrecut 5-10 ani în Italia. Au învățat construcții sau agricultură. Buni meseriași fiind, au deja lucrări pe la particulari ori își cultivă pământul, aplicând ce au învățat printre străini. Dar totul se face la negru, sunt ani pierduți pentru pensie, sunt ani în care nu vor avea asigurare medicală. Nu au resursele, nici cunoștințele necesare pentru a deveni mici antreprenori. Dacă sunt sănătoși, au două mâini de muncit. Vor perpetua sistemul precar pe care-l cunosc.

Puțini pot accepta să-și caute de muncă la mai mult de 10 km de localitate, din lipsa mijloacelor de transport. Sunt microbuze private, dar orarele nu prea corespund cu munca în schimburi, mai ales la schimbul 3. Și nici prețul nu e avantajos, dat fiind că sunt plătiți cu salariul minim pe economie sau pe acolo.

Cum e posibil ca transportul public local să nu fi fost gândit astfel încât oamenii să-și poată păstra mobilitatea? De serviciul și de veniturile lor depind zeci de familii din urbe. Nepăsare!

Nici managerii lor nu stau mai bine. Sunt mai mobili, dar mai puțin versatili în momente de criză. Nu se pot baza pe mâinile lor ca să pună o pâine pe masă. Uneori au lucrat în familie în fabrică și se trezesc amândoi pe drumuri. Alteori, trăiesc frustrarea că din mici VIP-uri locale devin la fel ca ceilalți, adică șomeri. De altfel, oamenii îi și consideră responsabili de închidere, doar ei se aflau la conducere. Extrem de puțini au căutat un job în ultimii 10 ani. Nu au CV, n-au fost nicicând la interviu. Nu știu să se folosească de LinkedIn, nici de site-urile de joburi. Pe scurt, sunt debusolați. Credeți că le va fi ușor?

Epilog

Personajele din povestea noastră au parte de sprijin în căutarea unui nou loc de muncă și mulți vor regăsi un nou început. Le ascultăm povestea vieții, ei cu emoție, noi cu empatie. Primul pas e să-i determinăm să vorbească despre ei, să se poată prezenta într-o lumină justă. Din puținele oportunități, să le poată alege pe cele potrivite. Arăm piața muncii locală, cu obiectivul de a le găsi locuri de muncă. Vom mai scrie despre povestea lor, aici, pe blog. Pentru că povestea lor este povestea noastră, a țării întregi. O țară care nu seamănă cu ceea ce trăiești în biroul cochet din centrul orașului.

Lucrezi în HR? Conduci o firmă? Dacă vor fi restructurări în compania ta, nu uita să incluzi servicii de tranziție în carieră și de outplacement în bugetul tău. Contează pentru responsabilitatea socială a companiei și pentru brandul de angajator. Și, mai ales, contează pentru oameni.

Ești manager? Uită-te în permanență în jur și observă mediul de afaceri din zona ta, ține-te la curent cu ce se întâmplă în piață. Niciunul dintre noi nu este la adăpost de criză și e foarte probabil ca fiecare să treacă măcar o dată în viața profesională prin situații similare. Vei ști poate, atunci, să te descurci ori să cauți sprijin profesionist.

Orice asemănare cu realitatea nu e deloc întâmplătoare. Ba din contra! V-am pus pe gânduri puțin?

Photo by T. Rampersad on Unsplash