„Metavers”, noul termen pe val, aprinde imaginația cui?

Ca multe alte cuvinte noi, și „metavers” este unul compus, din elementul „meta” (care înseamnă „după”, dar și „dincolo”) + „univers”. „Univers” a ajuns la noi din franceză, însă originea termenului este latină: „universus”. La rândul lui, lat. „universus” s-a format prin compunere: „unus” (care e clar ce înseamnă) + „versus”, unde cel din urmă e forma de participiu a verbului „vertere”, „a se transforma”, „a se întoarce”. Deci, universul ar fi locul unde toate devin una, suma tuturor lucrurilor, ansamblul a tot ce există. Se pare că Cicero a fost printre primii autori care l-au folosit în accepțiunea modernă a termenului.

Apropo de originea termenului, în Micul dicționar academic(2010), am descoperit că „univers” are ca sinonim nu doar „cosmos”, ci și „unocuprinzime”, de care n-am auzit niciodată. Presupunem că s-o fi încercat utilizarea lui în mișcarea de purism lingvistic și de respingere a neologismelor care a născut multe struțocămile hilare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „gât-legău” (cravată), „nas-suflete” sau „nas-ștergău” (batistă), „stelământ” (astronomie), „departe-vorbitor” (telefon) sau „de-sine-mișcător” (automobil).

Așadar, pornind de la ceva unic și imuabil, în ultimul secol a devenit oarecum obișnuit ca universul să fie și… plural. „Universuri paralele” e o expresie uzuală de mult.

Pasul, acum, e către ce se află dincolo sau după univers, adică în metavers. Am aflat deunăzi că, de fapt, originea metaversului e literară. Și Jules Verne a anticipat multe descoperiri științifice la vremea lui, nu? 😊 L-a creat scriitorul american Neal Stephenson în cartea Snow Crash (1992), care a apărut în limba română în 2010 (detalii aici). Iubitorii de literatură SF o pot comanda și în engleză. Pentru amatori, am găsit – pe internet, unde altundeva? – și o recenzie. În carte, oamenii interacționează ca avataruri unii cu ceilalți sau cu entități digitale într-un spațiu virtual 3D. Accesul în metavers se face prin ochelari speciali, iar acțiunile în acest univers virtual au efecte și în lumea reală.

Marile companii de tehnologie au simțit gustul provocării și s-au înhămat la acest proiect îndrăzneț, gigantic, dar și periculos, potrivit unora. Metaversul este/ va fi o lume virtuală în care utilizatorii (oamenii reali, adică), prin avatarurile lor, trăiesc experienţe interactive fără a fi prezenți fizic în locul respectiv. Este un soi de declinare a jocului Second Life, doar că în metavers utilizatorii vor trăi experiența ca și cum ea s-ar desfășura în direct. Oamenii vor putea participa la concerte virtuale, să interacționeze cu colegii de serviciu în locuri de muncă virtuale, să-și cumpere haine virtuale (???), să creeze opere de artă ș.a.m.d.

Nu doar Facebook e interesat să investească timp, eforturi și bani în desenarea noii frontiere a internetului și a unui nou orizont al lumii virtuale, dar a reușit să capteze atenția întregii lumi prin anunțul că-și schimbă numele companiei mamă în Meta. Mai multe despre această decizie și despre implicațiile ei, aici.

Pandemia ne-a învățat ce înseamnă cuvintele remote și hibrid, dar parcă reinventarea către interacțiuni de tip hibrid – adicătelea cu holograme și avataruri – e dincolo de ce ne închipuiam. Ca atunci când probezi o cască VR, universul pe care-l descoperi e uimitor, aproape fantastic, fie că e vorba despre o expoziție Van Gogh sau despre un joc video, dar la final senzația de amețeală e deranjantă. Cum ar fi/va fi să nu te decontectezi niciodată, să stai cu un picior în realitatea virtuală, să te cablezi pe tine însuți astfel încât din canapea să participi la viața ta ca la un serial pe Netflix? Matrix în bucătăria mea?

Pare că the sky is the limit! (Ce învechit sună această expresie, nu-i așa? Miliardarii lumii deja se plimbă cu racheta prin spațiu de plăcere!) Sau poate omenirea se joacă cu focul, cine știe? Vom vedea, și la propriu, și la figurat, și-n modul real, și-n modul virtual.

Photo by Barbara Zandoval on Unsplash