Namaste! Mâna de lucru este cel mai bun produs de export al nepalezilor

Muncitorii nepalezi sunt de multă vreme obișnuiți să ia drumul emigrării pentru a pune o pâine pe masa familiilor lor. Statisticile arată că peste 2 milioane de nepalezi muncesc în străinătate, cu predilecție în Malaezia, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe și Kuweit. Nepalul este o țară ceva mai mare decât România; are peste 12 milioane de persoane active, dar o economie fragilă și lovită recent de un cutremur catastrofal, care a șters orice urmă de creștere economică. Astfel, emigrarea rămâne singura soluție pentru nenumărați nepalezi. Peste jumătate din populație depinde de remiteri, banii pe care rudele din străinătate îi trimit în țară.

Din păcate însă, nicio descriere realistă nu poate trece cu vederea condițiile de muncă foarte grele, salariile extrem de mici, miile de morți în pribegie pe care an de an le deplânge populația nepaleză. Situația din țară și lipsa de scrupule a celor care-i exploatează, la propriu, le forțează mâna nepalezilor să accepte inacceptabilul.

Pe fondul crizei de personal, se vehiculează acum și în România necesitatea de a importa lucrători. Sigur, și noi avem milioane de români plecați în străinătate, dar nu le putem propune salarii competitive, deci ei vor continua să muncească în Uniunea Europeană. Nu avem de ales decât să direcționăm căutările către țări non-UE, țări care-și împing la export cetățenii buni de muncă. Să spunem că, deocamdată, fenomenul e marginal, exotic, bun de exploatat în presă. Atât timp cât am importat abia 5.000 de astfel de salariați, nu putem vorbi de o realitate socială și de un impact economic vizibil. Iar condițiile stabilite de statul român pentru obținerea permiselor de muncă pentru cetățeni non-UE sunt în continuare laborioase și costisitoare, astfel încât cei interesați se lasă repede păgubași.

Încurajarea imigrației, așa cum se întâmplă și în alte țări, nu poate fi doar o inițiativă privată, ci are nevoie de validarea autorității publice, pentru asigurarea unui minim de drepturi și responsabilități, aferente oricărui salariat legal pe teritoriul României. Nu este nici pe departe cazul în România, unde se stabilește anual un contingent de circa 5.000 de cetățeni non-UE care pot primi permis de muncă, iar procedurile ce trebuie parcurse de angajator durează luni de zile. Pentru prima dată însă, pentru 2018, contingentul s-a mărit la 7.000 persoane. Chiar statul român recunoaște că primește mult mai multe cereri decât în trecut, iar acum le și aprobă.

Schimbarea se conturează cu claritate, din moment ce și pe adresele de e-mail ale BPI primim propuneri de parteneriate cu agenții din Nepal, dornice să ne expedieze forță de muncă. Veți vedea că nepalezii sunt bine informați și ne propun exact categoriile de personal pentru care astăzi în România se înregistrează cea mai mare cerere. Spicuim din cel mai recent mesaj de acest gen, care, de altfel, ne-a dat ideea acestei postări.

„This will be good time to approach to your clients for hiring Nepali workers and add new country in your database. This will be good business in long run. I am sure you are interested.

We can supply various types of Manpower from Nepal.

1. Hotel Workers
2. Construction Workers
3. General Labourers
4. Caregiver
5. Drivers
6. Factory Workers”

Dincolo de partea administrativă, întrebarea retorică pe care o punem este: ce fel de primire și de sprijin poate și dorește să le ofere România? Nu atât celor care vin să lucreze în corporații puternice, manageri sau specialiști înalt calificați… ci bonelor filipineze, muncitorilor vietnamezi, crescătorilor de vaci nepalezi ori spălătorilor de vase pakistanezi din bucătăriile restaurantelor bucureștene, acei imigranți nevăzuți și nereprezentați a căror prezență se va face simțită ușor-ușor în orașele românești.

Avem sau nu deschiderea să-i integrăm în societatea românească, să le oferim libertatea de a-și continua practicile culturale sau religioase? Le primim familiile, le școlarizăm copiii? Avem mijloacele să ne asigurăm că nou- veniții nu sunt, de fapt, exploatați sau păcăliți în țările de proveniență, unde li se promite o viață mai bună în România?

Timpul ne va dovedi.

Photo by Igor Ovsyannykov on Unsplash