Revista presei economice din săptămâna 21-27 august
16 mai 2017
Știm că am insistat în ultimele zile pe statistici, referitoare la creșterea salariului mediu brut, la rata investițiilor etc., dar când ne aduc atâtea vești bune, chiar nu ne putem abține! De câteva ore, apare peste tot, ca un fel de breaking news, vestea că România a crescut într-un trimestru cât alții într-un an, plasându-se pe primul loc în campionatul european al PIB-urilor.
Institutul Național de Statistică informează că produsul intern brut în trimestrul I 2017 a fost, în termeni reali, cu 1,7% mai mare comparativ cu trimestrul IV 2016. Mai mult, faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 5,7% pe seria brută şi cu 5,6% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2017, revizuirea fiind nesemnificativă faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 83 din 7 aprilie 2017.
Trimestrul I din 2017 a fost al şaptelea trimestru consecutiv de creştere economică, arată seriile INS.
În altă ordine de idei, vă lăsăm vouă surpriza de a descoperi AICI cu cât a crescut datoria externă pe termen scurt a țării.
Încheiem cu observația că datele prezentate azi de INS sunt estimări ”semnal”. Ne oprim aici, pentru că, oricum, or să vorbească destul diseară la televizor analiștii.
Articole similare:
Abonează-te la newsletter: