Rezoluție pe negativ: ce să faci ca să nu reușești în atragerea candidaților

De ceva vreme încoace, sărbătorile de Anul Nou nu mai sunt doar prilejul tradițional al urărilor de bine și de sănătate, al bubuitului de petarde moștenit din moși strămoși și al clinchetului zglobiu al cupelor de șampanie. Diversele superstiții – să porți ceva roșu, să ai bani în buzunar (sau cardul, după caz) – încep să pălească… De când am intrat în era motivațională, finalul de an aduce și focul de artificii al promisiunilor față de sine pe care de cele mai multe ori oamenii le încalcă începând cu Sf. Vasile. Dovadă că obiceiul e nou și atipic stă și numele împrumutat din engleză: „rezoluție”, care în română are conotații legate mai curând de trecut, decât de viitor. Bine, fie… Ca să nu mai fiți nevoiți să căutați și voi în DEX, iată aici definiția.

Unele dintre aceste promisiuni sunt și înduioșător, și dezarmant de frecvente. În privința sănătății, să te lași de vicii (fumat, băut sau altele), să mergi mai mult pe jos (și nu doar de la ieșirea din casă până la mașină), să slăbești ș.a.m.d. În cele personale, care visează la căutarea și, obligatoriu, găsirea fericirii sub forma „jumătății”, nu ne băgăm. Totuși, cele profesionale sunt, parcă, sensibil mai variate: să-ți găsești un job, în cazul în care nu-l ai deja; să te muți la un job mai bun, dacă nu-ți place actualul; să-ți crească salariul (dar, dacă lucrezi la stat, nici nu trebuie să te mai ostenești să pui asta pe lista de „rezoluții”, că se întâmplă oricum, nu?); să mai urci în ierarhie, conform meritelor incontestabile, evident; să te împaci cu colegii cu care ai avut conflicte; să uite colegii cât mai repede ce ai făcut la petrecerea de Crăciun a firmei (sau, și mai bine, să nu-și mai amintească niciodată 🙂 ); să-ți găsești de lucru în străinătate (orice ar spune autoritățile, exodul continuă, inclusiv din rândul medicilor); să devii întreprinzător și lista ar putea continua.

Dar și companiile au „rezoluții”, numai că le spun „obiective”: să-și extindă rețeaua, piața de desfacere, numărul clienților; să aibă profit mai bun; să se impună ca lideri în domeniul lor de activitate; și, cel mai important, să găsească și să rețină cei mai buni angajați, fără de care niciunul din celelalte obiective nu se poate materializa. Problema cu acest ultim aspect e că recrutarea de personal, mai ales în condițiile actuale de pe Piața Muncii, cu tarabele ei cam golașe, a ajuns un sport extrem. Unele companii mari au înțeles acest lucru și au construit temeinic, ani de zile, pentru ridicarea unui veritabil brand de angajator. Cum te văd oamenii din interior și cei din exterior? Cât de mult își doresc să se angajeze la tine? Ar da concurs pentru asta? Cu ce calități te asociază? Îți apreciază implicarea în comunitate, loialitatea față de propriii angajați? Oamenii tăi se simt valorizați și motivați? Ești o firmă comunicativă sau ermetică? Le facilitezi angajaților tăi procesele de învățare continuă? Ești competitiv și, da, sexy?

Vorbeam, acum un an, despre competența și leadership-ul de fațadă ca despre o impostură de modă nouă. Din păcate, cam la fel stau lucrurile, UNEORI, și în privința brandului de angajator: pe-afară-i vopsit gardul, înăuntru, leopardul. Și apoi, cocoțat pe gard, angajatorul se întreabă: de ce nu vin candidații spre mine?

Iată câteva motive, pe care le-am aflat din contactul nostru direct cu participanții la procesele de recrutare pe care le derulăm.

1. CERE IMPOSIBILUL! Experiență, dar și tinerețe, motivație și bani puțini, dacă se poate. Nimeni nu le poate avea pe toate, experiențele se cresc în ani, iar dacă vrei un candidat tânăr, s-ar putea să fie nevoie să-l crești, să investești în formarea lui profesională. În plus, nici candidații nu sunt suflete caritabile, ci niște oameni în căutarea de noi oportunități.
2. VOPSEȘTE GARDUL! În anunț scrie ce mediu de lucru atrăgător oferi și, ce să vezi, clădirea e posomorâtă, pe șoseaua de centură sau aproape, iar oamenii stau înghesuiți ca sardinele în conservă. O întorci ca la Ploiești (n.n.: n-avem ce face, așa e expresia!) și le spui că vă pregătiți de mutare. Unii chiar cred 😊. Dacă deja ai angajat pe cineva, îl arunci la un birou și aștepți să se descurce de a doua zi, fără să-i prezinte nimeni compania, colegii, obiectivele sau cel puțin ce are de făcut.
3. DĂ CEASUL ÎNAPOI! Te grăbești, ai proiecte multe, dar când vine vorba de angajări, niciun candidat nu ajunge la înălțimea așteptărilor tale. Ori, dacă a ajuns, ai grijă să-l chemi de cinci ori la sediu pentru interviuri, ține-l pe holuri sau, mai bine, anulează interviul în ultimul moment, după ce omul a venit până la tine vreo 200 km pe banii și pe timpul lui. Amână-l pentru ofertare vreo două luni și apoi fii uimit că nu mai este interesat.
4. ANGAJEAZĂ DOAR CANDIDAȚI CU BASCĂ! Mai precis, caută-le tuturor nod în papură, așteaptă doar răspunsuri găunoase și bine pregătite, iar dacă din întâmplare dai peste unul care nu intră în tipare, elimină-l din procesul de recrutare. Sinceritatea candidatului e apreciată inegal – asta ca să fim diplomați în exprimare.
5. FĂ-ȚI CHIP CIOPLIT! Adicătelea, ești o companie mică în România, aproape necunoscută, dar parte dintr-un grup mare și reputat. Fii convins că brandul mamă/ tată te va acoperi și pe tine, ca o umbrelă, și te va scuti de detalii precum un pachet de beneficii asortat pieței pe care activezi, un management atent la nevoile salariaților. Adaugă, eventual, câteva clauze contractuale precum contracte pe durată determinată (cu posibilitatea de prelungire), perioade de probă extinse, un contract pe firma de leasing de personal (despre care află candidatul la semnarea ofertei). Ce? N-a mai semnat? Rămâi convins că mai sunt și alții care bat la poartă (ori, poate, nu)…
6. CUMPĂRĂ STORCĂTOR DE LĂMÂI! Nuuu, nu pentru programul cu fructele la birou, ci pentru a stoarce bine energia salariaților, cu KPIs de toate soiurile, cu ședințe interminabile, cu ore de lucru fără sfârșit, până când oamenii vor considera atmosfera de lucru de-a binelea irespirabilă. Tu, însă, fii convins că oamenii se vor adapta, indiferent de condiții, doar pentru că le dai bani, mașini frumoase și premii în excursii exotice.

Această postare este o ficțiune, fără nicio legătură cu realitatea din companiile noastre, desigur. Dacă, totuși, recunoști anumite trăsături sau personaje, adu-ți aminte că nu e suficient să tipărești afișe cu numele tău sau să mergi la târguri de joburi ca să devii brusc un angajator respectat și respectabil și dorit de candidați. 2019 e anul Employer branding în România corporatistă, dar vom vedea în ce culori se va desena după primele rezultate. Nu neapărat rezultatele celor care oricum investeau în mediul de lucru propus salariaților, ci și ale companiilor care riscă să piardă războiul talentelor.

Photo by Amelia Kartika on Unsplash