Și totuși, ce-ar fi dacă am spune și lucruri bune despre recrutori?

Imaginea profesiei noastre nu merge nicicum spre mai bine. Sau poate ni se pare nouă? Voi ce credeți? Duduie economia, șomajul e la un nivel minim în multe orașe, cresc și se dezvoltă noi și noi companii și toate au nevoie de recrutori. Nu faptul că meseriile din HR sunt neînțelese sau greșit înțelese e nou, ci valul ascendent de opinii negative care se face simțit prin ședințe, pe culoarele firmelor, prin postările publicate pe LinkedIn, despre cât de nepregătiți, superficiali, tendențioși ori de-a dreptul corupți ar fi oamenii de la HR. Recrutorii mai ales! Despre recrutori, ca și despre mesagerii de vești rele, e doldora de păreri negative…

Oare nu și noi, în interiorul breslei, facem aceeași eroare, preferând să criticăm, în loc să vedem care sunt sursele acestei percepții? Până la urmă, nu suntem pe marginea, ci în miezul problemei. Recunoaștem că supraîncărcarea, lipsa de personal (culmea, chiar în departamentul care se numea odinioară „Personal”!), uneori și lipsa de pregătire profesională ori chiar puținul de empatie de care (mai) dispunem, ne creează disconfort, forțează greșeala și înrăutățesc imaginea activității în sine. Recunoaștem, dar nu luăm mereu măsuri. Comentăm, continuăm îmbufnați cu aceeași atitudine negativă, marcată de frustrare. Apoi, acceptăm joburi pentru care nu suntem pregătiți cu adevărat, supralicităm.

Pe fond, nu-i ceva nou. Cu mulți ani în urmă, acest articol cu un titlu tranșant a șocat, a revoltat, a stârnit reacții aprobatoare în lumea afacerilor. Ce spunea, pe scurt? Că ar trebui să fim mai aproape de business, mai preocupați de valoarea muncii noastre, mai aproape de cei în sprijinul cărora lucrăm. Că ne irosim, în loc să fim diferențiatorul de care compania are nevoie. Zece ani mai târziu, însuși Josh Bersin pleda pentru profesionalizarea Resurselor umane.

Ce-i de făcut? Cum aplicăm aceste principii la munca de recrutare? On a daily basis. Scriam și noi, la început de 2019, despre lucrurile cu adevărat importante în recrutare.

Așadar, sunt recrutor. Ce pot face EU mai bine?

1. Să pornesc procesul de recrutare doar după ce am înțeles, direct de la sursă, ce va face noul angajat. Nu, fișa de post nu oferă această informație, ci direct managerul responsabil pentru activitățile respective. Uneori, voi avea nevoie inclusiv de documentare tehnică ori chiar de organizarea unui parcurs tip shadowing în companie. Alteori, voi pune întrebări care deranjează, dacă observ că rolul nu e clar definit ori că se caută un extraterestru, numit și „candidatul ideal” din Star Trek, cel cu zece mâini, și ieftin, și bun și loial companiei. Căutarea va fi mai asumată, mai bine țintită, mai concretă, iar rezultatul, mai bun.
2. Să tratez candidații cu respect, empatie și etică profesională. Respectul și empatia se văd și din mesajele de e-mail pe care le scriu, dar mai ales din interviuri și, ulterior, din feedback-ul pe care-l voi da. Un dialog empatic presupune mai puține clișee negative și idei preconcepute despre vârste, experiențe, ținute, o atitudine mai deschisă și mai caldă, un pic de autenticitate… Rectificăm: multă autenticitate. Etica profesională presupune să aplici regula „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, dar și să lași deoparte sistemul de tristă amintire, PCR sau „pile, cunoștințe și relații” pentru cei care nu știu ce a însemnat, care, da, pare să se fi adaptat și în mediul privat.
3. Să-mi aduc aminte că EU sunt poarta de intrare în companie sau oglinda clientului care m-a angajat. Reprezint cu cinste această identitate prin atitudinea mea, prin modul de abordare a discuției sau gonesc și bruma de candidați care se prezintă la interviu? Să nu uit niciun moment că și eu fac parte din brandul de angajator, alături de ficus, canapea și sala de interviu, doar că eu, recrutor, raționez, vorbesc, dialoghez. Am o voce și această voce trebuie să inspire încredere și să fie reprezentativă.
4. Să selectez personalități diferite, care să se împletească în mod armonios cu echipa din care vor face parte. Nu, nu recrutez după chipul și asemănarea mea ori a șefului direct și nu aplic din start o sumedenie de șabloane despre vârstă, sex ori alte criterii foarte puțin obiective. Dacă aș face asta, mi-aș limita opțiunile progresiv.
5. Să mă interesez, să citesc, să particip la grupuri de lucru, reuniuni sau orice alt schimb de păreri organizat în industria de HR, nu de alta, dar ne place să ne inspirăm din ce fac ceilalți mai bine. Mereu vor fi companii sau persoane care vor inova, vor pune în aplicare bune practici, iar eu voi avea de unde învăța, dacă îmi și doresc asta.

Iar de la tine, viitor candidat la un proces de recrutare, ce aștept?

Punctualitate. Să mă iei în serios și să-mi explici, ca unui nespecialist, de ce ești bun în meseria ta. Plus autenticitate și interes pentru proiect, dacă tot ai venit la interviu.

E mult, e puțin?

Photo by Mikkel Bech on Unsplash