Singurătatea căutătorului de job
8 martie 2018

”Nu-ți face griji când nu primești recunoaștere, ci străduiește-te să fii demn de ea.” – a spus Abraham Lincoln. Însăși natura umană ne îndeamnă să căutăm recunoașterea pe cât mai multe planuri: pentru ceea ce suntem și facem în societate, pentru rezultate excepționale ori, poate, chiar pentru o înfățișare mai avantajoasă. E adevărat, nu toți căutăm aceleași lucruri în viață, nu toți le găsim când le căutăm sau pur și simplu credem că atât succesele, cât și eșecurile fac parte din drumul pe care ni l-am asumat. Dar suntem de acord și că ne dorim:
Statut și atractivitate
Să începem cu începutul: interesul pentru subiectul popularității ne-a fost stârnit de modul în care se organizează și se grupează adolescenții. Nu atât în funcție de rezultatele școlare, cum ai putea crede, ci în funcție de criteriul popularității: ești sau nu popular, poate aspiri la acest statut sau, dimpotrivă, poate absența din grupul cel mai vizibil și dezirabil te face să te simți ignorat ori exclus.
Subiectul este dezbătut și de Mitch Prinstein în cartea Popular. Puterea atractivității într-o lume obsedată de statut, recent apărută în limba română. Prinstein definește popularitatea din două perspective: statutul și atractivitatea (a nu se confunda cu frumusețea) fiecăruia dintre noi. Ambele sunt prezente încă din adolescență, ne însoțesc și sunt factori predictori pentru popularitatea pe care o vom avea ca adulți. De popularitate poate depinde așadar și succesul nostru, atât personal, cât și profesional, ba chiar, demonstrează autorul, chiar și sănătatea fizică ori mentală.
”Adevărul este că toți ne dorim să avem un anumit statut. Este o consecință naturală a neurochimiei și a istoriei dezvoltării noastre. Este perfect normal să ne bucurăm de recompense sociale – să simțim euforia statutului ridicat – și să căutăm și mai multe. Dar, când începem să vânăm excesiv un statut înalt, putem da de bucluc.”, spune Prinstein.
Recunoașterea profesională
Așa ajungem la recunoașterea în mediul profesional. Ca s-o obții, trebuie să existe motive: abilități, competențe, rezultate care să merite aprecierea colegilor, șefilor, organizației. Modalitățile de apreciere a salariaților (employee recognition) ocupă capitole întregi în literatura de resurse umane. Indiferent de formă (monetară sau nemonetară), recunoașterea este sau ar trebui să fie inclusă și în programele de employer branding care se respectă.
Există, însă, și un revers al medaliei, căci aprecierea poate crea o dependență și o paradigmă de gândire de care e complicat să te dezbari. La fel cum în social media se numără like-urile primite la o postare, întâlnim și consiliem manageri de succes care au gonit ani de zile, din realizare în realizare, către o ipotetică victorie ori o glorie efemeră. Apropo, câte statui cu manageri de succes ați întâlnit recent? Nici una. Câți manageri de succes își pierd la un moment dat jobul, salariul mirobolant și, în același timp, statutul câștigat, care se năruie ca un castel de nisip? Mai mulți decât credeți. Iar capacitatea lor de a-și reporni motoarele carierei este inegal distribuită.
De la succes la… ce am fost și ce-am ajuns
Pierderea jobului și implicit, a statutului, este arareori subită. Există semnale, pe care managerul nostru le-a perceput, dar poate a preferat să le ignore. Dincolo de șocul imediat, prima sa reacție este de stupoare, urmată apoi de revoltă, gânduri negative și căutarea țapului ispășitor. Saltul de la liderul apreciat, eventual stimat, din organizație, la personajul care-și caută modalități de ocupare a timpului devenit (prea) liber și se izolează la mesele din familie este echivalentul unui triplu-salt. Îți trebuie voință, dar și ceva reflecție ca să înțelegi situația, motivele și să iei inițiativa unor măsuri corective.
Unul dintre primele demersuri de consiliere de carieră pe care le întreprindem este să explicăm că revenirea în arenă va lua timp și multă energie. Că e musai să fii încrezător în forțele proprii (și să demonstrezi asta la viitoarele interviuri)! Altfel spus, că ai abilitățile de a face saltul deja menționat pentru cariera ta, de a traversa adversitățile și că ești pregătit pentru dificultățile de parcurs și în noul rol managerial pe care-l vizezi.
Contactează-ne dacă vrei să faci un bilanț și să pornești pe un nou drum de succes în cariera ta!
Photo by Carl Cerstrand on Unsplash

Articole similare:
Abonează-te la newsletter: