Tu de ce lași pe mâine ce poți face azi?

Mâine – cuvântul aducător de speranță, de optimism, de promisiuni. Mâine o să fie mai bine – cum ne spuneau mamele și bunicile noastre când făceam roșu în gât în copilărie. Însă tot mâine e și ziua în care poți face lucrurile pe care azi le amâni, când, iertați-ne cuvântul, preferi să procrastinezi. Să amâni, să tărăgănezi, să tragi mâța de coadă, să tai frunze la câini… Apropo, nu vi se pare interesant câte expresii denumesc în română inacțiunea și amânarea? 🙂

Partea proastă, în afară de faptul că mâine o să ai de două ori mai multe sarcini pe to-do-list, e că te simți vinovat. În loc să te bucuri că te uiți pe pereți sau aranjezi creioanele pe masă, lucru de altminteri esențial pentru confortul tău psihic, stăruie într-un ungher al minții senzația neplăcută că îți provoci rău. Știi că greșești, dar persiști, în ciuda a tot ce-ți spune creierul. De-aia și spun psihologii că temporizarea are o componentă profund irațională.

Și atunci, de ce amânăm, cel puțin uneori? De lene? Din cauza incapacității de a planifica și a ne gestiona timpul? Pe motiv că știm că o amânare n-a omorât pe nimeni? În urma experiențelor anterioare? De exemplu, la serviciu, de câte ori nu vi s-a întâmplat să trageți tare ca să terminați un raport URGENT de cădea clădirea, ca mai apoi să vă uitați cum stă pe masa șefului o săptămână fără să fie deschis? Cine n-a pățit-o să ridice mâna! Ce faci data viitoare? Lași pe mâine sau turezi iar motoarele? Mai ești motivat?

Încet, ne apropiem de sursa problemei. Amânarea nu e un defect (evident, dacă nu îmbracă forme cronice), ci o modalitate enervant de la îndemână prin care gestionezi emoțiile sau stările negative imediate care însoțesc o sarcină anumită – anxietate, nesiguranță, frustrare, îndoială. Ea apare și când ai în față un obiectiv cât un munte care ți se pare prea mare, prea înalt, prea departe în raport cu înzestrarea ta. Când stai și privești îndelung, în gol, ecranul calculatorului, tergiversezi startul sau traversezi, de fapt, o situație de blocaj?

Ne asigură studiile de specialitate că amânarea conține și o componentă de teamă, teamă de rezultate negative sau nesatisfăctoare. Deși senzația de învinovățire nu încetează a-și arăta efectele, pe moment ne simțim mai bine, soluția pe termen scurt aduce beneficii. Problema e că, încercând să eviți stările negative prezente, mâine te vei simți și mai rău.

La asta adăugăm și o supărătoare trăsătură culturală, adesea întâlnită pe meleaguri mioritice și remarcată de manageri expatriați, de a lăsa totul pe ultimul minut, într-un soi de montagne russe periculos, unde în seara dinaintea datei de livrare, transpiri abundent și-ți petreci noaptea la birou. Dar, ce-i drept, compensezi lipsa de planificare și organizare cu mult entuziasm și dorință de a reuși.

Și atunci, ce e de făcut?

Identifică atitudinea negativă care a fost cauza amânării. Ea e sursa problemei. Nu ține nemulțumirea, neliniștea, nesiguranța sub preș. Întreabă, dacă nu știi cum să rezolvi situația respectivă. Schimbă ceva: ora, ordinea, prioritățile.

Proiectează-ți mental beneficiile pe care o să le obții dacă NU amâni. Ușurarea nu de azi, ci pe cea de mâine, când știi că ai scăpat.

Și, cel mai important, fii îngăduitor cu tine. Recunoaște și iartă-te. Adeseori, oamenii care se laudă că sunt excesiv de exigenți cu ei înșiși nu fac decât să-și inducă stres inutil și presiune fără sens.

Încheiem cu următoarele două constatări: uneori, oricât tragi de tine, oricât ți-ai da silința, un lucru nu-ți iese și pace. Atunci, chiar e recomandabil și înțelept să-l amâni. A doua ține de portița de oportunitate. De pildă, nu poți lăsa votul de duminică pe luni, pentru că va trebui să aștepți și să taci încă cinci ani…

Tu cum te simți când lași pe mâine ce poți face azi?

Photo by Ethan Sykes on Unsplash