TUPEUL în alb și negru, un echilibru fragil în relațiile cu ceilalți

Când e vorba de succes, ingredientele fiecăruia diferă. Valorizăm cel mai mult competența. Dar poate ai observat, la fel ca noi, că uneori ajung în frunte cei care îndrăznesc, cutezătorii, cei care-și urmăresc cu obstinație scopul final (oricare ar fi mijloacele prin care îl ating). Nu întotdeauna sunt cei mai buni, cei mai competenți, dar par să aibă resurse inepuizabile de energie și forță pentru a câștiga. Plus tupeul aferent!

Ne-a provocat cuvântul TUPEU și utilizările lui ambivalente și am pus imediat mâna pe DEX. Iată ce zice:

TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet.

Așadar, nu-i musai, dar adesea îndrăzneala se asociază în subsidiar cu obrăznicia ori cu aroganța și, dintr-o calitate, capătă rapid conotații negative. Exact asta ne dorim să explorăm aici, în strânsă legătură cu cariera: când și cum tupeul e sănătos, creator de valoare adăugată; când și cum devine distructiv și creează inamiciție. Vorba DEX-ului, când întrece limita cuvenită și care e dozajul potrivit?

Când tupeul aduce succes și permite depășirea limitelor

Viața profesională și companiile nu sunt concursuri de frumusețe morală, ci expresii ale jocurilor de putere și ale îndrăznelii celor care le-au creat, celor care au reușit să răzbească sau celor care au încălcat regula jocului pentru a câștiga – inovatorii.

În mediul profesional, o doză sănătoasă de tupeu îți permite să te afirmi, să scoți capul de la cutie și să contrazici opinia majoritară ori, mai rău, opinia șefului. Te împinge să-ți abandonezi zona de confort – să aplici la un nou job, acolo poate unde nimeni nu te așteaptă, să obții promovarea mult dorită ori chiar să bați la ușa CEO-ului cu o propunere de schimbare. Ori să obții o mărire salarială. Dincolo de zona de confort, există cu siguranță riscuri, incertitudine, gelozii sau respingere… orice în afară de rutină. Vei reuși, poate, să încalci niște reguli nescrise, inclusiv teama de drobul de sare sau de gura lumii. Văzuți din afară, astfel de „tupeiști” nu sunt neapărat populari ori apreciați, dar își asumă riscul. Regulile și rutina sunt mecanisme profunde în companii, iar vocile disidente, disonante (tupeiste?) nu sunt mereu apreciate, chiar dacă ele pot fi și surse de inovație în companie. Avem și noi inovatorii și tupeiștii noștri, precum personajele din Cei care schimbă jocul, o carte despre antreprenorii români de succes.

Când tupeul aduce succes, dar inspiră dispreț

„Tupeul l-a dus departe”, auzim din când în când. „Colega lui mai bună, dar mai așezată, a rămas tot pe același post.” Asemenea afirmații se traduc așa: „Deși e mediocru din punct de vedere profesional și cam chiulangiu, are gura mare și suficientă impertinență încât să intre pe geam, dacă e dat afară pe ușă, și apoi să facă și scandal că i s-a închis ușa!” Există suficiente exemple în care gura mare și tupeul aferent contează mai mult decât bunul-simț și prevalează în fața modestiei sau a competenței. Și ne referim aici la cei care vorbesc cu pieptul umflat la ședințe și cu o siguranță de sine înspăimântătoare, de parcă totul începe și se termină cu opinia lor. Aceștia reușesc uneori să eclipseze valorile autentice, dar tăcute, dintr-o companie.

În doză excesivă și nedublat de valoare, tupeul e o zgură a autosuficienței și a individualismului prost înțeles. Când nu ai nimic de spus, țipi. Când nu ai de adus o contribuție constructivă la o discuție, la un schimb de idei, musai contrazici, dar trebuie să vorbești tare. Trebuie pur și simplu să crezi minciuna sau prostia pe care o debitezi și s-o trântești pe masă ca pe o concluzie definitivă. Până la urmă, tu trebuie să răzbești. Apoi să fii mândru de tine, că le-ai arătat tu colegilor și ai mai urcat o treaptă pe scara ierarhică.

Portretul tupeului în alb și negru aduce în prim-plan adevărata dilemă. Ce face diferența dintre îndrăzneala cu valoare adăugată și obrăznicia autosuficientă?

„Îndrăzneala aplicată cu tact înseamnă să știi cât de departe poți să mergi fără să mergi prea departe.” (Jean Cocteau)

Asta-i. Tactul, bunul-simț și respectul față de ceilalți și chiar o sănătoasă evaluare a riscului asumat. Dacă tupeul te zgârie la ureche, avem și înlocuitori.

Curajul – de a-ți asuma punctele de vedere și de a le susține cu argumente, într-o manieră care promovează și întreține dialogul.

Încrederea în sine – știu ce am de spus și știu, susținut de cifre, că am dreptate.

Din unghiul tău cum se vede tupeul? Mai curând pe alb sau mai curând pe negru? Cât trebuie turnat într-un cocktail, ca să nu ți se suie la cap?

Photo by Icons8 Team on Unsplash