Vaccinarea și brandul de angajator

Cătinel, cătinel, am ajuns și la etapa a treia cu vaccinarea, aceea în care toți cetățenii sunt eligibili, dacă doresc și dacă sănătatea le-o permite, să primească serul pentru care se luptă guverne, lobby-uri și chiar persoane. Pe fondul lipsei vaccinurilor și al dificultăților logistice și politice tipice României, guvernul caută noi parteneri pentru a accelera ritmul vaccinării: medicii de familie și, mai nou, angajatorii.

Cum adică, ce treabă au angajatorii cu vaccinarea? ar zice unii… În primă instanță, când era vorba de introducerea listelor cu angajați esențiali în etapa a II-a a vaccinării, angajatorii au reacționat diferit, posibil în directă legătură cu nivelul lor redus de informare, dar și cu relația pe care o au cu propriii angajați. Unii au organizat un task force solid pentru introducerea datelor în platformă, alții au ezitat și s-au temut că vor fi criticați pentru implicare, alții în fine (sperăm, puțini) nici nu s-au deranjat. Taberele au fost și sunt împărțite, așa cum e și societatea.

De ce s-ar implica angajatorii?

Mai întâi, că există deja o cutumă, chiar o așteptare, ca angajatorii privați, multinaționalele, să construiască și să renoveze spitale, să finanțeze învățământul, să investească masiv acolo unde statul lipsește.

Dar dincolo de asta, organizațiile din România se confruntă cu cel puțin cinci dificultăți majore, altele decât cele de business și cele legate de criza economică: riscurile de întrerupere a activității în cazul apariției unui focar de infecții (și au fost destule în anul care a trecut), costul absenteismului (concedii medicale), riscuri pentru sănătatea celorlalți angajați (este infectarea la serviciu un accident de muncă? și dacă da, ce responsabilități concrete au angajatorii?), scăderea productivității, dificultățile legate de telemuncă și, nu în ultimul rând, motivația, starea de spirit și sănătatea mintală a salariaților izolați.

Mai presus de toate, companiile sunt vectori de influență și surse de informații de încredere pentru salariații lor și tocmai de aceea, ar fi de așteptat să includă tema vaccinării pe agendele comunicării interne, ale CSR-ului, ale HR-ului sau ale HSE-ului.

Ce poate face un angajator?

Am cercetat și am găsit cel puțin șase argumente și, implicit, acțiuni proactive și progresive pe care o companie le poate aplica în România.

1. Informare (etape, procedură de înscriere, locația centrelor de vaccinare apropiate, reguli aplicabile pe plan intern etc.)
2. Educare în favoarea sănătății publice (așa cum se face deja pentru nutriție și alimentație sănătoasă, împotriva fumatului sau a consumului de alcool, pentru donarea de sânge sau orice altă campanie similară)
3. Sprijin acordat pentru programarea efectivă
4. Exemplul personal al liderilor
5. Acordarea unui stimulent financiar celor care s-au imunizat sau chiar acordarea de timp plătit de companie pentru vaccinare (că tot a apărut turismul de vaccinare)
6. Finanțarea și operaționalizarea unui centru de vaccinare în platformele industriale sau aglomerări de mii de salariați. Sau, de ce nu, finanțarea unei caravane de vaccinare, acum că serurile mai recente permit o logistică mai simplă.

Ezită unii angajatori să promoveze vaccinarea?

În primul rând, apare teama de eventuale riscuri juridice: ce se întâmplă dacă apar efecte adverse majore la un salariat vaccinat la locul de muncă? După 1,8 milioane de injecții deja efectuate în țară, știm acum că riscul zero nu există, dar nici nu s-au întâmplat evenimente majore de acest tip.

Apoi, o sumedenie de companii se întreabă de ce s-ar lega la cap cu un centru de vaccinare. Răspunsul a fost dat deja de câțiva pionieri, mari angajatori cu situri industriale ce adună laolaltă mii de salariați. Prima companie care a ieșit la rampă este Continental, care a susținut deschiderea de centre publice de vaccinare în locațiile unde își desfășoară activitatea, în cooperare cu autoritățile sanitare. Iată AICI comunicatul companiei. Autoritățile au confirmat că discuții similare sunt în curs și cu Dacia Renault, pentru platforma de la Mioveni.

Alții și-ar dori instrucțiuni (guidelines, norme de aplicare sau cum vrem să zicem) de la autorități. Mai greu la noi, cu astfel de documente informative, dar atașăm aici instrucțiunile CDC – Centers for Disease Control and Prevention – din Statele Unite.

Nicăieri nu am menționat vreo obligativitate, vreo discriminare sau orice altă acțiune care să constrângă angajatul. Atât timp cât legislația menționează că vaccinarea este voluntară, desigur, nici angajatorii nu ar trebui să forțeze mâna și libertatea de decizie a fiecăruia. Dar liberul arbitru presupune o informare corectă, din surse credibile și atunci compania poate juca și acest rol, cu obiectivul revenirii la un ritm normal de lucru, în locații, și nu de la distanță.

Photo by Steven Cornfield on Unsplash