Viitorul muncii. Cum va arăta ziua noastră de muncă distopică

Ora 7.00

Azi nu-mi curge nasul, nu-i nici sezon de ambrozie, așa că mă pot duce la serviciu. Cu mască în tendințe și mănuși, totul frumos asortat la cravată. Apropo, ați observat că fetele își fac din nou smokey eyes, ziua în amiaza mare sau chiar dimineața? Oricum nu li se mai văd decât ochii din spatele măștilor… Nici nu mai știi care e șefa, contabila sau colega de la HR. Viitorul e tulbure, fraților!

Până la metrou am dat de două filtre de voluntari, militanți pentru izolare socială. Toți fac muncă de convingere să stai acasă dacă-ți curge nasul.

Ținând cont de vârstă, am voie să merg la serviciu de la ora 8. Am lăsat copilul mai repede la școală, ca să nu depășesc timpul menționat în declarația pe propria răspundere. În cafeneaua de la parter pot sta doar 10 minute, altfel sună alarma. Așa că mă grăbesc spre birou.

Înainte să mă sui în metrou, arunc o privire la aplicația care-mi spune să mă duc în vagonul trei, unde e lume mai puțină. Norocul meu că acum sunt peste tot puncte de măsurare a temperaturii și camere de luat vederi în toate stațiile și în toate vagoanele. Cine se temea de Big Brother înainte înghite în sec și merge mai repede. În așteptarea metroului, fiecare are trasat un pătrat cu bandă adezivă roșie : 1m² doar pentru sine.

Dar mâine mă voi duce la muncă pe trotinetă. De când cu virusul, primăria a găsit bani pentru piste de biciclete prin tot orașul. E mai ieftin decât să construiască noi stații de metrou.

Ora 8.00

Am ajuns la țanc, mai trebuie doar să urc pe scări la etajul 6, unde mi-am rezervat azi biroul. De când cu criza sanitară, nu mai am un birou fix – trebuie să-mi rezerv prezența la birou și sunt direcționat către o zonă mai puțin aglomerată.

La intrarea în clădire sunt acum automate de măști, toate personalizate de companie (vezi Doamne, acest efort face parte din programul de employer branding…). O scot pe cea cu care am venit de acasă. S-au trasat sensuri de urcare și coborâre cu separatoare de plexi, pentru că acum lifturile funcționează doar pentru persoane cu dizabilități ori pentru gravide. Mai bine nu mai stau la coadă la lift și nici nu mai cobor așa des la țigară, doar n-o să urc la fiecare oră 6 etaje.

De când nu mai avem voie să dăm noroc ne-am inventat tot felul de formule alternative. În firmă s-a desfășurat chiar și-un concurs de idei. Cum să ne salutăm în vremuri de restriște? Săptămâna asta e „Namaste!”.

Mai nou, se organizează pauze de cafea pe Teams, măcar să ne și vedem cât timp sorbim din termos. La final de program, fiecare-și spală cana și o încuie după spălare/ dezinfectare, în dulăpior, cu amprentă.

Facem ședințe doar de acasă ori fiecare de la biroul lui. S-a terminat cu canapelele simpatice de pe care faceam ședințe informale. S-a terminat și cu sălile de ședință tip acvariu, neaerisite, iar colegele sunt și mai fericite de când aerul condiționat e oprit în clădire ca să nu ventileze și viruși odată cu aerul. Am auzit că, de luna viitoare, din aerul condiționat se vor scurge aer purificat, muzică zen și mesaje de prevenire a infecției.

Ora 12.00

Mi-e o foame de lup! Mai nou cantina e închisă, că se făceau cozi, așa că mă plimb cu sufertașul după mine în fiecare zi. Azi, din punga mea emană un miros de cârnați și de castraveți murați (puși de mama soacră)… Avem fiecare 15 minute să înfulecăm mâncarea în bucătărioara de la etaj. Suntem programați pe rând, la ore fixe, ca să avem loc suficient. După fiecare serie, doamna de la menaj dezinfectează temeinic fiecare măsuță.

După atât timp petrecut cu ochii în ecran, acasă și la serviciu, am ochii roșii. Lucrez pe ecran, citesc pe ecran, fac shopping pe ecran, socializez pe ecran… curând o să și visez ecrane. Cred că și în vacanță tot pe ecran o să plec, virtual.

Ora 14.00

În după-amiaza asta avem workshop pe Teams, să repetăm regulile de prevenție. Un trainer ne explică în ce mod ne putem igieniza măștile, hainele și celelalte obiecte de uz curent, facem exerciții despre cum să ne atingem fața cât mai puțin și cum să limităm contactul cu alte persoane. E și o ocazie să mai eliberăm un pic din frustrările provenite din autoizolare și să ne mai vedem cu toții la față, așa că abia aștept.

Cobor la recepție. A venit livrarea de cărți – plată contactless, s-au făcut chiar niște zone tip easybox, prevăzute cu sistem de decontaminare. Sunt speciale pentru livrare și nu mai intri în contact cu curierul. Folosești comanda vocală și a treia zi vine pachetul. De când nu prea mai mergem la mall, vine mall-ul la noi. În curând cu drona, dacă ne mai lungim mult.

Ora 17.00

Ziua de muncă la birou s-a terminat, acum am iar un timp fix pentru a ajunge acasă. Grupa mea de vârstă trebuie să fie acasă la ora 19.00.

Totuși, înainte, mă mai opresc la supermarketul de lângă casă. Am comandat prin aplicație, intru în lobby-ul shop & go și plec cu coletul gata pregătit. Îmi plăcea să-mi aleg singur fructele, dar acum se recomandă cât mai puțină frăsuială prin magazine și oricum nu pot intra mai mult de 15 clienți deodată.

Mâine e zi de work from home pentru că sunt programate mai multe ședințe.

Universul ușor distopic pe care tocmai l-am descris nu este fructul otrăvit al vreunui coșmar, ci o colecție de bune practici și recomandări pe care le-am compilat într-un jurnal ipotetic. Recomandările sunt formulate de un foarte serios institut specializat în limitarea riscurilor, de pe lângă Cambridge. Le adăugăm și noi aici, să nu ziceți că nu v-am informat din timp despre ideile cercetătorilor bionici, pardon, britanici.

S-auzim numai vești bune de la voi!

Photo by Nick Bolton on Unsplash