Zece scurte concluzii după aproape trei luni de pandemie

4 iunie 2020

Într-o criză de proporții, multe companii, mulți acționari aleg să-și protejeze rezultatul și se dispensează rapid de angajați, profitând de o legislație favorabilă și flexibilă. Nici nu se declarase bine starea de urgență generată de pandemie, nimeni nu știa ce urmează, autoritățile nu anunțaseră clar și oficial în ce fel vor sprijini domeniul afacerilor, că multe contracte de muncă au fost deja desfăcute. „Angajatul e pe primul loc”, „Colegii sunt resursa cea mai de preț a companiei” și alte sloganuri care decorau pereții sediilor au fost de urgență aruncate la recycle bin. Probabil că mulți angajați vor accepta să revină și să asculte iar sloganurile de mai sus, pentru că pe piață nu plouă cu oferte de angajare, dar vor rămâne în mod sigur cu un gust amar și își vor părăsi jobul imediat ce găsesc altceva.
Apropo de punctul 1, s-a văzut și în aceste trei luni că mulți consideră în continuare respectarea legislației muncii un moft, iar formulările legate de drepturile și obligațiile părților din contractele individuale de muncă, o fiță de stil. Statul a plătit șomajul tehnic, banii au ajuns cu întârziere la oameni; salariații au fost în șomaj tehnic, dar chemați la slujbă cu aplomb de unii angajatori; orele suplimentare nu s-au contabilizat în continuare. Cu mască sau fără mască, acesta e noul joc între angajați și angajatori – armate de curieri, casieri, lucrători în comerț, personal de curățenie lucrează pe rupte fără mască, fără mănuși etc.
Am trăit cu iluzia că România a trecut masiv la telemuncă. Statistica ne contrazice: suntem țara UE cu cea mai mică pondere de angajați care au început să lucreze de acasă, ca urmare a riscului generat de noul coronavirus. Vorbim despre 18,4 la sută, cel puțin așa arată datele publicate de EUROFOUND – Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă. Probabil că liniștea de pe străzi s-a explicat prin cele peste 1 milion de contracte de muncă suspendate și încetate.
E clar de-acum ca lumina zilei ceea ce mediul privat bănuia de mult: statul nu a dorit digitalizarea administrației publice. Pus cu spatele la zid, a reușit să facă rapid câte ceva, și cu rezultate destul de bune. Pe de altă parte, Sabin Sărmaș, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, se teme că după pandemie, autoritățile vor reveni la vechile obiceiuri.
Legat de punctul 4, marii câștigători ai acestor prime trei luni de criză au fost salariații plătiți din fonduri publice. Costurile crizei au fost suportate integral de alții.
Împăratul are sceptru de la Prada, caleașcă „țiplă”, tunică și mantie de la Gucci, armură bătută cu cristale Swarovski și, în botinele de piele fină, picioare de lut. Mulți afaceriști de succes din așa-zisa „lume bună” s-au dovedit a fi baloane de săpun: nu au avut fonduri nici măcar să mai țină businessul în funcțiune câteva luni. Sau nu au vrut să piardă. Aici părerile sunt împărțite.
Dacă mai avea cineva vreun dubiu – noi în niciun caz, nu! – HR-ul e unul dintre cele mai importante departamente dintr-o organizație care-și onorează brandul de angajator. Oamenii de la HR au fost foarte ocupați în această perioadă incertă. Și nu ne referim doar la modificarea contractelor de muncă, a săptămânii de lucru, la renegocierea sarcinilor în cadrul echipelor, la păstrarea coeziunii din colectiv sau la organizarea practică a muncii de acasă. Angajații au avut în continuare nevoie și de spirit de apartenență, de încurajări sau de interacțiune informală cu colegii. La fel, esențial s-a dovedit a fi domeniul SSM, cel pe care îl trataserăm cu toții până mai ieri cu indiferență și nedisimulat plictis.
Suntem de părere că statul român a reacționat în general bine în fața crizei de sănătate și parțial satisfăcător în fața crizei economice, care e abia la început. Din păcate, nu a reușit să se dezbare de un mai vechi păcat, pe care noi, la birou, îl sintetizam așa: „avem lege, bine-mi pare, păcat că n-au apărut normele de implementare!”. Multe sectoare de activitate deplâng întârzierea cu care apar noile seturi de reguli, măsurile de relansare sunt firave, iar dacă scotocești un pic prevederile observi că riscul e deplasat tot la firme (vezi IMM Invest) ori că detaliile limitează impactul măsurilor respective. Ce să faci dacă banii publici s-au tot prăduit în anii din urmă?
Ca de obicei, speranța vine de la antreprenorii capabili să se reinventeze, să creeze din nimic noi metode de lucru, noi canale de vânzări, modalități de reconectare cu clienții… să facă din criză o oportunitate. Câți vor reuși? Marile companii n-au fost la fel de agile, deși vântură cuvântul cu toate ocaziile. Mecanismele de control și decizie sunt greoaie, bugetele, decise cu multe luni înainte. Nu-i nimic, ele intră în proces de optimizare, se vor descurca.
Da, știm că am enunțat în titlu zece concluzii, dar ne oprim aici, din două motive: firește, lista noastră nu se dorește a fi exhaustivă și doi, vă lăsăm vouă loc pentru încheiere și completări, în secțiunea „comentarii”. Vă așteptăm!