Singurătatea căutătorului de job
20 octombrie 2022
Platforma BestJobs.eu a publicat recent un Ghid al Salariilor, extrăgând date din anunțurile publicate pe site, dar și din sondaje la care au participat circa 4.000 de candidați și peste 100 de companii, în vara lui 2022. Dintre respondenți, 72% lucrează în mediul privat, 9% la stat, 7% sunt pe cont propriu, iar 12% nu lucrează (majoritatea fiind sub 25 de ani). Studiul compară propriile rezultate cu datele ultimilor doi ani, dar și diverse alte informații statistice.
Argument de marketing sau preocupare a pieței, BestJobs alege să segmenteze profilul participanților la sondaj în funcție de apartenența la generațiile: Gen Z (cu 37%), Millennials (53%), Gen X (7%) și Boomers (3%). Apropo, această repartiție demografică se află în decalaj față de realitate, deoarece Gen Z este încă minoritară în piața muncii. Cu toate acestea, criteriul vârstei e prezentat ca predictor al preferințelor de angajare și, mai ales, al așteptărilor salariale. Industria sau senioritatea par să fie criterii secundare de analiză.
BestJobs pledează intens pentru transparentizarea salariilor, astfel: „Una dintre concluziile foarte prezente în cercetările BestJobs privind comportamentul și așteptările candidaților este faptul că oferta salarială reprezintă primul și cel mai important element în decizia de a aplica la un job”. Deocamdată, aproximativ 1/5 dintre anunțurile publicate pe platformă includ și salariul, o tendință în creștere, iar autorii Ghidului menționează că aceste anunțuri primesc semnificativ mai multe aplicații. Totuși, BestJobs confirmă că „în România, puține companii sunt de acord cu afișarea salariilor în anunțurile de angajare“. O atare politică înseamnă a transparentiza mai întâi salariile în interiorul firmei, cu riscul de a încălca regulile legate de confidențialitatea remunerației.
Pe lângă salariu, celelalte argumente pentru succesul recrutării rămân flexibilitatea angajatorilor, munca la distanță și reputația companiei. E de menționat că 1 din 4 candidați ar plănui să caute un nou job care să-i ofere un program de muncă flexibil. Presiunea vine mai curând din partea angajaților, în timp ce angajatorii se codesc să acorde „libertăți” suplimentare. Și, deocamdată, flexibilitatea la job se traduce doar prin locul de unde lucrezi și prin programul de lucru. Mai sunt pași de făcut până la o flexibilitate autentică în descoperirea talentelor. Apoi, aflăm din Ghidul Salariilor că peste 52% dintre cei care caută un loc de muncă nu ar accepta un rol într-o companie care are o reputație proastă, chiar dacă nu au job. Da, reputația contează! În cazul unui loc de muncă, e cu atât mai important: cum își tratează o companie oamenii, cum îi recrutează, cât îi plătește (de fapt, asta în primul rând), de ce și cum pleacă angajații, aproape orice contribuie la imaginea brandului. Și aici e nevoie de echilibru consecvent între ce proiectează imaginea externă a firmei (preocupări eco, voluntariat, sustenabilitate etc.) și ce văd oamenii dinăuntru, adică mediul și atmosfera de lucru.
Raportul BestJobs prezintă și o segmentare geografică, punând în oglindă ofertele din cele mai dinamice cinci județe: București, Cluj, Timișoara, Iași și Brașov. Primele două sunt umăr la umăr în lupta pentru atragerea candidaților, în multe funcțiuni salariile medii fiind echivalente. Excepții notabile se observă pe piața IT, în construcții și chiar în funcțiunea de resurse umane, unde piața clujeană bate de departe Bucureștiul!
Repartiția pe funcțiuni confirmă ce știam deja din proiectele noastre de tranziție în carieră și outplacement. Dinamica cea mai mare se înregistrează în domeniul vânzărilor: „în 2022, volumul ofertelor de muncă în vânzări a reprezentant 15,3% din totalul joburilor postate” și 20% din aplicările pe platformă. De asemenea, pare să existe un echilibru între salariul mediu oferit în vânzări în cele cinci județe, fenomen pe care nu-l putem observa în alte funcțiuni.
Una peste alta, cultura organizațională va continua să joace un rol esențial în succesul proceselor de recrutare. Să găsești „omul potrivit la locul potrivit” nu mai înseamnă de ceva vreme doar identificarea și valorizarea aptitudinilor tehnice ale unui candidat, ci găsirea unui om care să se potrivească și să contribuie în mod pozitiv la propășirea culturii organizaționale. Exagerăm aici un pic de dragul emfazei, dar am avut nu o dată senzația că multe companii nu pot să-și definească în mod realist cultura organizațională altfel decât prin repetarea unor clișee atât de generale, încât ori nu înseamnă nimic, ori pot fi interpretate de fiecare cum dorește. Oricum, un lucru e clar: e nevoie de strategii de recrutare care, păstrându-și obiectivitatea și rata de succes, să devină mai originale și mai personalizate, ca să pescuiască oameni, nu profiluri.
Pentru mai multe informații, Ghidul Salariilor 2022-2023 BestJobs este disponibil aici. Așteptăm cu interes și edițiile următoare!
Photo by Jason Goodman on Unsplash
Articole similare:
Abonează-te la newsletter: