Pe Bega, cu salariul la vedere
19 noiembrie 2024
În activitatea de consiliere de carieră, trăim și noi emoțiile celor pe care-i însoțim în parcursul lor către noi oportunități profesionale. Acest articol e inspirat din fapte și gânduri reale. De cele mai multe ori, lucrăm împreună cu profesioniști recunoscuți în mediul de business, care beneficiază de un context favorabil. La prima vedere, nu trăiesc cu teama zilei de mâine. Pragmatic vorbind, este doar o chestiune de timp până vor fi îmbarcați într-o nouă aventură profesională.
Doar că socotelile pragmatice nu se potrivesc mereu cu realitatea … emoțiile fac parte din viața noastră și uneori ele ne ocupă tot timpul!
Vreau să sune telefonul!
Cercetările arată că pierderea jobului face parte din top 5 evenimente stresante în viață. Iar dacă experimentezi această etapă, fii atent/ă la emoțiile prin care treci și caută sprijin atunci când simți că e nevoie. O mână întinsă te poate ajuta să treci mai ușor peste vâltoare!
Cu cât persoana e mai educată, cu atât mai des trăiește șomajul ca pe un eșec social. Aparent, gulerele albe dau mai multă importanță percepției celor din jur și sunt (mai) dependente de evaluarea acestora. Dacă timpul necesar găsirii unui job se prelungește, anumite persoane tind să se izoleze, să evite contactul cu cei care i-ar putea judeca. Știi treaba cu sfaturile nesolicitate, mereu se găsește cineva să-ți spună ce ai face mai bine ca să-ți găsești jobul visat!
Roller coaster emoțional
Literatura de specialitate (H.G. Kaufman) descrie perioada de căutare a unui job ca pe o succesiune de trăiri, un fel de roller coaster emoțional:
După șocul inițial, răsufli ușurat. Poate perioada premergătoare concedierii a fost deosebit de grea emoțional, acum lucrurile au meritul de a fi clare. Un capitol s-a închis, un altul te așteaptă. Prima etapă pare să dureze câteva săptămâni, poate o lună.
Eforturi susținute. În următoarele 3 luni, te concentrezi masiv pe obiectivul de identificare a noului job. Ai putere, energie și voință să reușești. În fiecare zi verifici emailuri, platforme de recrutare, îți perfecționezi CV-ul. Aplici pentru joburi și aștepți. Și aștepți.
Nu se concretizează? În următoarele luni, tăcerea poate părea mai apăsătoare decât un refuz explicit. În mintea ta, te întrebi: „Ce am greșit? Sunt suficient de profi? De ce nu primesc măcar un răspuns?”. Îndoiala își face apariția și odată cu ea, scade progresiv stima de sine. Pe lângă lupta interioară, există și percepția exterioară. Mulți întreabă: „Ai găsit ceva?” Sigur, întrebarea vine din grijă, dar ea poate adânci senzația de izolare.
Pe termen lung, dincolo de primele șase luni, mulți căutători de job se resemnează, ajung chiar să se retragă în bula lor, iar eforturile devin sporadice. Nu-i doar despre jobul pierdut sau dorit. Este despre identitate. Munca ne definește într-o oarecare măsură, iar lipsa unui job te poate face să simți că-ți lipsește un scop sau o direcție.
Desigur, cele de mai sus nu trebuie interpretate exclusiv în alb și negru. Fiecare are propriile mize personale și profesionale, nivelul de ambiție și ego este variabil. Unii stau bine la capitolul reziliență ori poate au mai trecut prin încercări similare și reușesc să-și calibreze corect așteptările.
Cum procedezi?
Multe sfaturi pot fi date, dar iată trei mai importante :
- Construiește și urmează atent un plan de căutare a unui job. O căutare ordonată, cu obiective intermediaire realiste, realizabile, e mai ușor de gestionat pe termen lung. Îți va oferi o rutină zilnică valoroasă, un cadru organizat de acțiune.
- Găsește modalități de a fi util și de a rămâne activ. În funcție de preocupările tale, poți lucra freelance ori poți face voluntariat – sunt atâtea locuri unde competențele și abilitățile tale sunt folositoare! Sportul și activitatea fizică sunt direct legate de sănătatea mintală, iar o viață activă îți echilibrează starea emoțională și-ți oferă necesarul de energie zilnică.
- Caută sprijin în familie și în cercul apropiat de prieteni. Aceștia sunt a priori dezinteresați și vor constitui o rețea de suport indispensabilă, pe care te poți baza. De multe ori, jobul și cariera ți-au folosit la maxim timpul și descoperi acum cât de valoroasă e prezența lor alături de tine. Vei avea nevoie să te reconectezi cu mentorii, prietenii ori persoanele care te cunosc bine și care te-au văzut la cel mai înalt potențial. Studiile arată că un sprijin social solid poate reduce impactul negativ al grijilor, gândurilor persistente și sentimentului de respingere care pot apărea după pierderea unui loc de muncă (Asante și colab., 2022).
Nu uita: jobul potrivit va veni, iar până atunci, ai grijă de tine și de povestea ta.❤️
Photo by 2Photo Pots on Unsplash
Articole similare:
Abonează-te la newsletter: